26 ianuarie, zi de căpătâi în România comunistă. Nu tu unire, nu tu sărbătoare națională, ci, pur și simplu, ziua „mult iubitului conducător”. Despre Nicolae Ceaușescu s-au scris multe. A curs cerneală, râuri, pentru a descrie cât mai în amănunt viaţa Ceaușeștilor. Însă amintirile celor care au (supra)viețuit în „epoca de aur”, precum și imaginile din acele timpuri rămân dovezi ale vremurile apuse.
26 ianuarie, ziua marelui conducător. Dictator, poet, mândru „elev” de 47 de ani, care a luat examentul maturității cu nota 10. Scris negru pe alb! După patru decenii de la începerea studiilor. Falnic!
Lui Nicolae Ceaușescu, alături de a sa soață, îi plăcea să se fălească. Iar ziua de 26 ianuarie era un fel de „sărbătoare națională”, căci nu putea trece neobservată.
Fiecare instituție își arăta stima față de conducător, totul degenerând într-un fel de competiție cu laude și buchete de flori. Care Poporul, la rându-i, îi oferea toată atenția și îl celebra în stil mare. Nu conta oboseala schimburilor din fabrici, nu contau penele de curent sau lipsa încălzirii din plină iarnă. Totul trebuia să-i fie închinat lui Nicolae Ceaușescu. Un sindicalist al Fostul Combinat de Celuloză şi Hârtie din Drobeta Turnu Severin a povestit pentru Adevărul corvoada zilei de 26 ianuarie pentru oamenii muncii. Cei mai mulți dintre ei.
„Era o obligaţie care efectiv te stresa, prea multe pregătiri. Pentru noi bărbaţii poate nu era atât de greu, dar era perioada în care era un chin pentru femeile care aveau copii, multe plângeau, multe încercau să se învoiască. Era foarte greu, fiindcă trebuiau să se ducă să caute lapte, să facă rost de carne, de pâine, sigur era stresant”, spune Gheorghe Talianu, sindicalist la Fostul Combinat de Celuloză şi Hârtie (CCH) din Drobeta Turnu Severin.
sursă știre a1.ro
