O tânăra a rămas înţepenită, în picioare, timp de patru luni, fără că medicii să o poată ajuta. În această perioada, nu a făcut nicio mişcare, nu a mâncat şi nu a băut apă. Pentru doctori, cazul este în continuare o enigmă la care nu au răspuns.
În noaptea dintre anii 1955 şi 1956, la o petrecere între tineri organizată în localitatea rusească Kuibisev, o fată numită Zoia a început a dansa cu icoană Sfântului Ierarh Nicolae, datorită faptului că prietenul ei, numit tot Nicolae, întârzia să apară. În numai câteva clipe, un zgomot nefiresc a zguduit încăperea, iar o lumina orbitoare a tulburat privirea celor prezenţi. Rezultatul: fata a rămas încremenită precum o piatră cioplită, cu icoană Sfântului Nicolae în braţe, scrie crestinortodox.ro.
Medicii, chemaţi de urgenţă, au rămas fără răspuns, nici unul dintre ei nemaivazand şi nemaiauzind despre aşa ceva. Nici măcar acele de seringă nu puteau pătrunde în trupul fetei.
Împietrirea fizică a Zoiei a durat vreme de patru luni, în care comuniştii, aflaţi la putere, s-au străduit a tăinui minunea pe cât le-a stat în putere. După trecerea celor patru luni, vreme în care mulţime de oameni s-au întors la dreapta credinţă a Bisericii Ortodoxe, botezandu-se, Sfântul Nicolae o va ierta pe cea care i-a batjocorit sfânta icoană.
După această minune a fost realizat şi un film, numit „Minunea” (în limba rusă, „Chudo”), turnat de regizorul rus Alexandru Proshkin, în anul 2009.
Nu după multă vreme, în casă a fost adus şi mitropolitului Nicolae. Acesta s-a aşezat lângă Zoia şi a citit Paraclisul Sfântului Nicolae. Nici de aceată dată nu s-a întâmplat însă nimic. În cele din urmă a fost chemat şi patriarhul Alexie I, care a spus: „Cel ce a pedepsit-o, acela o va şi milui!”.
Sâmbătă, în ajunul Bunei Vestiri, în cea de-a treia săptămâna a Postului Paştilor, un bătrân cu barbă albă s-a apropiat de miliţienii care păzeau casa şi i-a rugat să-l lase să intre la fată. Nedându-i voie, bătrânul a venit şi a doua zi. În ziua de Buna Vestire, când miliţienii plecaseră pentru câteva momente din faţa casei, bătrânul a intrat la Zoia.
Întorşi în faţa casei, miliţienii au auzit din interior cuvintele bătrânului, zicând către fată: „Aşadar, ai obosit de atâta stat în picioare?”. Intrând speriaţi în casă, neştiind cine i-a păcălit, intrând la fată fără voia lor, ei nu au găsit pe nimeni.
În ziua de 23 aprilie (6 mai, după calendarul nou), când se prăznuiau Paştilor, Zoia a revenit la viaţă. După aproape patru luni (128 de zile), vreme în care nu a mâncat, nu a băut şi nu a şezut, ea a început a se mişca şi a vorbi ca mai înainte.
sursă știre efemeride.ro