AcasăOPINIIEDITORIALUL ZILEI - What the Hellvig?

EDITORIALUL ZILEI – What the Hellvig?

spot_img

DISTRIBUIȚI

România lucrului bine făcut e condusă de un burgmeister liniștit, care-și petrece week-end-urile la Sibiu. Te uiți la el și vezi depănându-se molcoma existență a sașilor pe aceste meleaguri, cu plictiseala, cu lipsa lor de nerv și de imaginație, cu o hărnicie după care, pentru a-și vădi roadele, trebuie să aștepți secole, în fine, cu o viclenie așezată pe baze românești, dar cu ritmuri germane.

Așa a apărut Eduard Hellvig la conducerea SRI, într-un moment în care serviciul, zguduit de scandaluri și pândit de provocări, e chemat să-și întâlnească, într-un târziu, destinul. Cu botul umflat de trenul politic în care a încercat să urce frontal, cu legile Big Brother zburându-i din gură ca niște dinți de șarpe smulși cu batista, cu urechile prinse în ilegalități de procedură și cu coloana vertebrală fisurată de la căratul sacilor de bani, SRI străbate cea mai teribilă epocă din existența sa.

La cinci sute de kilometri de frontierele României se înalță proiectul macabru al noii Uniuni Sovietice și e menirea SRI – născut, antrenat și remunerat pentru astfel de situații – să-și exprime recunoștința competentă față de patrie. Mai ales acum, fotoliul de director al celei mai puternice și temute instituții a statului român merita curul unui om cu scaun la cap. Un ins cu experiență profesională validă, cu maturitate politică și cu o anume putere intelectuală.

Edi Hellvig are câte puțin din toate astea, dar nici pe departe minimul necesar. El e un băiat simpatic și modest, școlit, din nefericire, în locuri fără relevanță universitară. Chiar dacă Wikipedia îl proclamă “romanian political scientist”, e știut că SNSPA și Colegiul Național de Apărare sunt două pit stop-uri motivaționale pentru recrutori, acoperiți și carieriștii fără alte perspective.

Dacă adaugi la asta țopăiala politică de la PC la PNL și îndărăt la USL, traficul de fidelitate de la Antonescu la Johannis, instabilitatea de ministru și europarlamentar, realizezi că Eduard Hellvig nu e tocmai ce spunea Johannis că ar fi un șef de serviciu independent politic.

Sigur, cu un doctorat și cu cei 41 de ani ai lui, poți fi un candidat cu șanse la funcția de premier, dar nu un șef al SRI. Norii care se adună între granițele României și în afara lor, nori pe care SRI e întâiul chemat să-i risipească, sunt încărcați cu o electricitate periculoasă, care depășește cunoștințele inginerești ale lui Hellvig.

Aceste cunoștințe se află în posesia, de pildă, a inginerului electronist Sorin Ducaru, fost ambasador al României la Washington, fost ambasador la ONU, fost ambasador la NATO și, în prezent, unul din oamenii cu greutate de la vârful alianței nord-atlantice. Ducaru chiar are responsabilități în riscurile de securitate emergente și e, probabil, românul care înțelege cel mai bine arhitectura noului conflict din Ucraina.

Dar președintele Johannis a preferat să-și pună omul. Dosarele DNA aflate pe rol și, poate, spiritul de impostură au făcut aproape unanimă susținerea lui Hellvig în Parlament. Ce bine că avem doi nemți în capul statului! Să ne amintim asta când istoria va cere acestei țări ceva mai mult decât inteligență medie.

Doru Bușcu, catavencii.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA