Propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru SIE încurcă lucrurile. Vom vedea dacă nu cumva s-ar putea limpezi şi altfel decât erau înainte. Le încurcă pentru simplul fapt că enervează o mare parte a electoratului lui Klaus Johannis în faţa primei decizii tocmai bună de fluierat în rândul alegătorilor săi. În acelaşi timp, propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu supune alianţa PSD-UNPR unui test important. S-ar putea să-l treacă, s-ar putea să nu. Oricum, reapariţia subiectului MRU încinge lucrurile până la isterie. Susţinătorii preşedintelui se zdrobesc să umfle neînţelegerea între PSD şi UNPR şi pentru a masca operaţiunea. Ba recug şi la dezinformări menite a grăbi despărţirea celor două partide.
Cine este Mihai Răzvan Ungureanu şi de ce a recurs Klaus Johannis la o asemenea variantă? Pentru toată dreapta şi mai ales pentru echipa Băsescu, MRU este un băiat subţire din noua generaţie, cult, cu lucrări ştiinţifice (!?), cu lipici la SUA, la Israel şi la Ungaria. În România, după statutul de speranţă, s-a conturat mai degrabă într-un oportunist. Din anii comunismului, Mihai Răzvan Ungureanu a fost un soi de model politic, promovat cu insistenţă şi de internaţionalişti, şi de patrioţi, pus să ocupe tot soiul de poziţii reprezentative. Între star UTC şi celebrul său reportaj despre revoluţia din 1989 la Cluj, unde nu a fost, se conturează portretul unui tânăr ambiţios, dar şi al închipuitului de mai târziu din MAE sau de la SIE, din Guvern sau din compania lui Bodo Hombach.
Din mai toate ipostazele, Mihai Răzvan Ungureanu s-a arătat un oportunist cu vocaţie internaţionalistă, câştigând mereu aprecieri la export şi acoperindu-se de ridicol în faţa compatrioţilor săi. Lista eşecurilor, a scenelor de dezinvolt, a izbucnirilor sale, definitorii pentru personaj, este enormă, dar ea nu l-a împiedicat să-şi încropească şi o caricatură de partid sau să încerce să se relanseze pentru a nu ştiu câta oară în slujba unui alt stăpân. Ultima dată în campania electorală a lui Klaus Johannis a ajuns iar la un pas de reuşită.
Mihai Răzvan Ungureanu este prima propunere ofensatoare făcută de Klaus Johannis. Pentru prima dată preşedintele îşi înfruntă electoratul. Omul de nădejde al lui Traian Băsescu se relansează ca om de încredere al noului preşedinte. Pricepe Klaus Johannis ce spune cu această nominalizare pentru SIE? Sau crede că românii uită mai repede decât visează? Îşi imaginează preşedintele că MRU, după ce a ratat proiectul de guvernare şi s-a străduit să recupereze la referendumul din 2012, s-a maturizat, profesionalizat şi consolidat caracterial? A uitat preşedintele Johannis că atunci Mihai Răzvan Ungureanu era într-o tabără şi înălţimea sa în cealaltă? Doi ani mai târziu, cei doi s-au reunit în aceeaşi echipă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dovedind încă o dată că politica românească uită mai repede decât vântul şi este dispusă să înghită orice fel de personaj, de la Becali până la Vadim.
Dacă pentru alianţa PSD-UNPR votul pentru numirea la SIE a lui MRU este benefic (află dacă rezistă sau nu), pentru Klaus Johannis este egal cu un mare examen căzut. Tăcerea, calmul şi seriozitatea lui Klaus Johannis i-au adus un sprijin important, poate hotărâtor în sânul unui electorat care a contribuit la alegerea sa. Ce a câştigat prin sobrietate a pierdut prin selecţia colaboratorilor. Opţiunile sale în alcătuirea echipei au stârnit dintru început mari semne de întrebare. Cum să construieşti o echipă prezidenţială din oameni necunoscuţi sau neverificaţi? George Scutaru şi Tatiana Niculescu sunt cele mai grăitoare exemple. Graba cu care Klaus Johannis a încercat să formeze o echipă luând la întâmplare sau alegând dintre cei care l-au sprijinit în campania electorală este într-un fel de înţeles.
A ajuns într-o lume necunoscută, pe un teren nou, fără apropiaţi şi cunoscuţi, fără oameni de încredere. Dar felul în care şi-a construit echipa numai din oameni care au pus umărul la alegeri ne arată aceeaşi slăbiciune cu a predecesorilor. Cine a muncit în campanie a avut noroc. Experţii într-un domeniu sau altul, mai puţin. Sprijinirea Alinei Gorghiu la alegerile din PNL a pregătit schimbarea de imagine a preşedintelui Johannis. Competiţia politică din partid a fost anulată printr-un sprijin care i-a dezamăgit inclusiv pe cei mai fervenţi admiratori. Printr-o alegere subiectivă (neinspirată), preşedintele României s-a amestecat în viaţa unui partid politic. Şi a făcut-o prost!
Mediocru a mutat şi cu prilejul numirii lui Eduard Hellvig la SRI. Încrederea şi devotamentul au primat dezechilibrat în faţa profesionalismului şi experienţei. Propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu are şi ea semnificaţiile ei. Ne arată în primul rând un preşedinte căruia nu-i pasă nici de antecedente, nici de reacţiile partidelor politice, nici ale societăţii civile şi nici ale presei. Într-un anume fel, nici nu e rău. Preşedintele Klaus Johannis are personalitate şi are puterea de a lua decizii. Numai că în toate cazurile pomenite până acum siguranţa lui Klaus Johannis s-a dovedit a fi păguboasă. A ratat prea des şi a ales cu dezinvoltura celui care nu se teme de greşeli şi intră dezinvolt cu căruţa în bălării.
Dar cel mai alarmant lucru ce rezultă din propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu vine de la faptul că subliniază o problemă reală. Preşedintele României nu are oameni. Este un soi de străin ajuns în Bucureşti şi care refoloseşte cadre din PNL şi PDL, iar în unele cazuri, din ce în ce mai dese, recurge la reevaluări de tip Traian Băsescu. Deja se vede faptul că el n-a fost în PNL decât rar şi la şedinţele importante şi că principalele sale experienţe cu politicieni din Bucureşti se reduc la campania electorală. Abia acum vedem că sobrul şi tăcutul primar de Sibiu nu are echipă şi improvizează, fără să ştie pe mâna cui merge. Mai mult, cătinel-cătinel, Klaus Johannis, pe lângă că se rezumă la cercurile strâmte ale PNL-ului, în loc să se delimiteze de oamenii regimului Băsescu, îi reevaluează, reşapează, reconsideră şi ni-i propune ca pe nişte profesionişti curaţi şi fără trecut discutabil.
Pe nesimţite, Klaus Johannis este împins la comanda frontului băsist reconsiderat. ”Punct şi de la capăt” s-a dus dracului. Lucrurile continuă să navigheze cu aceiaşi oameni şi în acelaşi stil, lăsând ”România lucrului bine făcut” în debaraua lozincilor de campanie electorală. Victoria lui Klaus Johannis a fost un pas înainte, care poate fi îngropată cu alţi doi paşi înapoi.
Cornel Nistorescu
