România nu e condusă de un grup stabil. Nu există un corp constant al Puterii, care să semene cu sine însuși de la o zi la alta și care să dezvolte țara, să-i cheltuiască banii sau să facă arestări în condiții de liniaritate.
Nu există “o putere”, ci formule de putere, adică o varietate de configurații grupale care își schimbă permanent dimensiunea și substanța. Oamenii intră și ies din aceste formule, care se modifică la intervale scurte, după cum bate vîntul politicii de cadre.
Dacă formula de azi îi conține pe Ponta, pe Iohannis, pe Kövesi, pe Coldea, pe Gorghiu și pe Blaga – să zicem –, formula de peste o săptămînă îl poate pierde pe Coldea și cîștiga pe Hellvig. Din formula de luna viitoare poate lipsi Kövesi și poate face parte Nițu. Iohannis poate lipsi din formula de mîine, pentru ca în locul lui să intre doi adjuncți ai directorului SRI împreună cu patriarhul Daniel.
Evenimente bruște, derulate fulgerător, de cele mai multe ori avînd cauze tîmpe, modifică acele raporturi între indivizi care le permit unora să intre, iar altora să iasă din fotografie. O arestare preventivă poate izgoni de la butoane un grup și permite accesul altuia, în timp ce o numire în funcție poate declanșa emiterea unei legitimații de intrare.
Prezența cuiva în formula românească de putere e incertă. Ieșirea din cerc a unor figuri precum Băsescu, despre care se bănuia că deține secrete și dovezi înfricoșătoare, a durat o clipită. Nimic n-a mai rămas din omul influent al cărui vorbit în dodii umplea spinările de transpirație și nopțile de nesomn. Acum e hăituit de spectrul unor procese și își exprimă neputința pe net.
Oscilația lui Ponta între prăbușire și triumf la interval de două luni arată că el a părăsit o vreme formula de putere pentru ca apoi să revină în ea. Disparițiile, aparițiile, revenirile unor oameni ca urmare a unor convulsii judiciare și politice arată ca mișcările din fizica atomică.
Așa cum unei particule nu i se poate determina cu o precizie decentă, simultan, poziția și impulsul, tot așa nu se poate ști cine va dispărea din – sau cine va intra în – formula mioritică de putere. Dacă îi măsori poziția lui Gabriel Oprea, îți scapă impulsul lui Blaga spre DNA. Mecanica Puterii e cît se poate de cuantică și se bazează pe principiul de incertitudine al lui Kövesi.
Deriva națională e prima consecință măsurabilă. Nimeni nu pricepe încotro se îndreaptă sistemul, nimeni nu înțelege tipul de interacțiune dintre nucleu și veleitarii din periferie.
Fotografiate la intervale oricît de mici, formulele de putere arată chipuri diverse ale inconștienței politice și planuri de viitor care merg ca pișatul boului.
Liderii noștri cu epoleți sau cu datorii la servicii sînt particule nedescoperite complet, bombardate cu energie politică, socială și judiciară, care sar dintr-o stare cuantică în alta, așteptînd cu teamă și speranță, ca într-un coșmar nuclear, următoarea arestare cuantică.
Doru Buşcu, catavencii.ro