Tragedia de la clubul Colectiv din București nu avea cum să rămână fără urmări. Specialiști în domeniu explică de ce niște artificii mici au putut să aprindă o clădire, punând acest lucru inclusiv pe pungile de gaz rezultate din spălarea podelelor cu substanțe volatile, vaporii rezultați înmagazinându-se în polistirenul de pe stâlpii și tavanul clubului. Astfel, focul s-a propagat cu o viteză mult mai mare decât se aștepta cineva și șansele de salvare ale celor prezenți la concertul din club au scăzut.

S-a vorbit apoi, așa cum le stă bine românilor, despre conspirații și despre provocarea intenționată a acelui incendiu, pentru a scoate din nou lumea în stradă, ca în 1989.
Indiferent care au fost motivele sau dacă acestea au existat, în stradă au ieșit oameni nemulțumiți. Cele câteva zeci de morți în urma incendiului au fost picătura de pe paharul nemulțumirilor românilor și au început proteste în multe orașe din țară. Oamenii au cerut schimbarea întregii clase politice din România, considerată vinovată pentru tot ce se întâmplă acum în țară.

Degeaba au ieșit instituțiile statului la controale și au închis cluburi și restaurante, protestele nu s-au oprit până nu a venit demisia primului ministru. Numai că schimbarea domnilor este bucuria proștilor și plecarea lui Ponta și a miniștrilor lui nu face altceva decât să inflameze iar scena politică românească.

Dacian Cioloș a fost desemnat premier și toată lumea așteaptă să vadă cine va face parte din cabinetul său. Se vehiculează tot felul de nume, punându-se din nou pe tapet ipoteza unui guvern de tehnocrați. Numai că există riscul ca acest guvern să își frângă gâtul mai repede decât se așteaptă lumea. Hotărârile trebuie trecute prin Parlament pentru a fi transformate în legi iar acolo stau la pândă șacalii bătrâni. Adică aceia care acum așteaptă să se liniștească apele și să nu se schimbe mare lucru pe plan politic. Ei nu au de ce să fie de acord cu micșorarea numărului de parlamentari la 300, așa cum s-a decis prin referendum, sau la diminuarea sumelor care le intră, într-un fel sau altul, în buzunare.

Maramureșenii speră, cum tot speră de 25 de ani, că Cioloș nu va uita că e originar din Sălaj, adică un județ limitrof Maramureșului. Nu știu dacă asta ne poate ajuta cu ceva și dacă fostul comisar european va trage spuza spre zona asta sau va arăta că e așa de imparțial după cum îl vrea lumea.

Așteptăm să mai treacă vreo câteva zile și să vedem noul guvern și, mai ales, primele măsuri pe care le va lua. Oricum, guvernul Cioloș își va începe munca încercând să își revină după palma primită de la PSD și PNL, care au votat o mărire de salarii pentru toți bugetarii, fără a se întreba care este impactul economic al acestei măsuri.

În timp ce la București se trag sfori, prin teritoriu se fac controale și se verifică dacă locurile publice sunt pregătite să preîntâmpine și să stingă eventuale incendii. S-a aflat cu ocazia asta că locuri unde s-au adunat zeci de mii de oameni, cum ar fi Arena Națională, nu avea avizul pompierilor atunci când a fost deschisă. S-a jucat acolo o finală de cupă europeană, au avut loc concerte, meciuri de fotbal cu mulți spectatori și nimeni nu s-a întrebat niciodată dacă aceștia sunt în pericol.

Școlile sunt, în marea lor parte, nepregătite pentru situații de risc. Nu vorbim de dotarea cu pulverizatoare de apă care acționează instantaneu când este fum, dar lipsesc chiar și banalele stingătoare cu spumă sau paratrăsnete. Mai mult, unele construcții nu au fost prevăzute nici măcar cu o a doua ieșire. Lucrurile astea s-au constatat și în timpul controalelor efectuate la școlile, cluburile, barurile sau sălile de spectacole din Maramureș. Nu avea cum să fie altfel câtă vreme înainte de 1989 nu se punea mare accent pe dotarea școlilor cu ceva, ci mai mult pe creșterea numărului de astfel de instituții. Pe atunci nici nu apăruseră încă materialele de izolare termică de genul polistirenului, foarte folosit în ultimii ani, dar care poate favoriza apariția și propagarea unui incendiu.

După 1990, a contat mai mult comisionul primit pentru o lucrare decât calitatea acelei lucrări. Așa că nu e de mirare că inclusiv obiective realizate din fonduri europene (unde se presupune că există un control mai riguros al banilor) nu rezistă mult după ce sunt date în folosință și e nevoie de efectuarea unor lucrări de reparații.

Premierul interimar, Sorin Câmpeanu, ministru al Educației până să ia locul lui Ponta înainte de învestirea lui Dacian Cioloș, a arătat că este nevoie de o autorizare provizorie a școlilor, pentru ca acestea să poată funcționa în legalitate. Urmează a fi luate apoi măsuri de remediere a problemelor. Mă gândesc că nu vom scăpa niciodată de provizorat în țara asta. Socrul meu ar fi fost un bun prim-ministru, din câte văd. El spunea: ”Deocamdată punem aici” și acel deocamdată ajungea, până la urmă, definitiv. Provizoratul este o meteahnă grea a României. Nu se lucrează privind cu câțiva pași înainte, peste tot se merge pe principiul ”să rezistăm azi, mâine om vedea ce va fi”. Înainte de 1990 se făceau bancuri pe seama planurilor cincinale. Se dădeau producții umflate din condei pentru a arăta că se muncește. Nu mai are importanță dacă acele cifre erau sau nu umflate, important este doar faptul că exista o strategie ce era urmată. Se elaborau planuri pentru cel puțin cinci ani înainte, care puteau fi adaptate pe parcurs. Acum se merge de azi pe mâine și se constată că, chiar și așa, nu se lucrează cu toate avizele și autorizațiile luate.

Îmi spunea un prieten, cândva, că în România, pentru a se schimba ceva, ar trebui să nu mai fie decât copiii de sub 2 ani, care încă nu au apucat să își formeze deprinderi greșite. Numai că și acei copii trebuie crescuți de cineva. Așa că soluția lui nu e cea bună. Eu sunt mai pesimist de felul meu și, uitându-mă câte locuri publice funcționează fără a fi în legalitate și știind că mentalitatea românului nu se schimbă ușor, mă gândesc că singura salvare ar fi ca țara asta, toată, să fie închisă. Să se înceapă o verificare strictă a legalității și România să fie pusă din nou în funcțiune doar când toate ar fi așa cum trebuie.
Prea sunt pesimist, nu?

Ioan Buda-Țețu