Azi dimineață am citit pe Facebook un text, ajuns la mine prin intermediul lui Cornel George Popa, cunoscut drept Bill încă de pe vremea când era ziarist și el, la Opinia srudențească din Iași. Bill a pecizat că textul a apărut în urmă cu două zile și a fost distribuit până acum de 15.892 de ori. A adăugat el una, am mai pus și eu de la mine…
Sincer, nu știu dacă Arina Arina, de la care a pornit textul, chiar a avut parte de întâmplarea pe care o povestește. Nici nu mă interesează. Este posibil să se fi întâmplat așa ceva. Și, după ce o citiți, o să vă spun de ce.
“Aseară, am trăit una dintre cele mai dureroase experiențe ale vieții mele. Eram în marketul de cartier, unde standul de brânzeturi este lângă cel de dulciuri. Mă uitam la o rotiță de cașcaval. Am auzit discuția: “Te rog, mamă, voi fi bună și cuminte. Te rog!
-Nu avem bani, ăștia sunt! Dacă îți iau bomboanele astea, nu mai avem bani de pâine”.
Instinctiv am întors capul.
O femeie simplă, îmbrăcată sărăcăcios, dar curat, cu o puștoaică blondă, cu ochi mari, albaștri. “Te rog, ai promis că anul ăsta va veni Moșul și ne va aduce bunătăți…”.
Stăteam înlemnită, cu rotița de cașcaval în mână. Copila ținea în mână o punguță cu dropsuri. O priveam și nu-mi venea să cred că poveștile pe care le auzisem erau adevărate.
Copilul a lăsat punguța cu bomboane pe raft și, trasă de mamă-sa, a plecat mai departe.
M-am întors, teleghidată, spre standul cu dulciuri. Punguța cu bombonele, pe care o ținea copila în mână costa 1,50 lei. Am înghesuit dulciuri în coș și, inevitabil, în drum spre casa de marcat, am trecut pe lângă standul de carne. Acolo, femeia respectivă și copila, care se zgâia în geamul de prezentare a produselor. “Opt felii de parizer!”, a spus și a continuat “Subțiri”.
Mi-a stat inima-n loc. Am cerut celeilalte vânzătoare un baton de salam de vară și unul de pastramă de porc.
Am ajuns la casă înaintea lor. Îmi înotau ochii în lacrimi. Le-am așteptat afară, în fața marketului. I-am întins sacoșica cu dulciuri copilei blonde: “A trecut Moș Crăciun pe aici și ți-a lăsat sacoșica asta la mine, pentru că tu erai în magazin”. Copila a întors ochiii ei mari și albaștri către mamă-sa, întrebători. Iar femeia a dat din cap aprobator. “Vezi, mamă, există Moș Crăciun!”, a exclamat.
Priveam mută de emoție, mă durea și mă bucuram în același timp.
Domnilor guvernanți, v-ați mărit pensiile, dar pentru copiluții ăștia ce-ați mărit? Foamea? Frigul? Nimicul?”. Duminică, în satul natal, mă pomenesc chemat de copilul unui vecin. Nu mi-a spus de ce mă cheamă și nici cine, doar să mă duc până la ei. Venise tatăl lui din Austria, unde a plecat să câștige o pâine, și mă gândeam că el o fi vrând să vorbească cu mine. De fapt, cel care voia să stăm de vorbă era bunicul băiatului. Mă ruga să îl ajut să scrie o scrisoare către cei care ne conduc și să îi întreb ce au de gând cu țara asta. Bătrânul era tare supărat pe tot ce se întâmplă și ar fi vrut să primească de la cineva un răspuns. L-am dezamăgit, i-am spus că pot să îi scriu scrisoarea, dar am trimite-o degeaba, nu am primi răspunsul așteptat. Nu trebuia să ne scrie cineva ceva, ci să fie luate niște măsuri ca bătrânii să nu ajungă să își vadă copiii doar de sărbători, când se întorc acasă din străinătate.
Am citit că parlamentarii și-au acordat pensii special și că celebra Cristiana Anghel a spus că a votat legea, deși nu a citit-o, pentru că nu putea fi ea oaie neagră în “imaculata” turmă a parlamentarilor. Toate astea m-au făcut să mă gândesc, la fel ca și fetița din supermarket, că Moș Crăciun există. Din păcate, nu pentru toți. Iar la cei la care vine, nu așteaptă sărbătorile, vine în fiecare zi. Nouă, celorlalți, ne rămâne să sperăm că vom avea parte de sărbători frumoase și să ne dorim ca anul care vine să fie mai bun și mai luminos. Sărbători fericite tuturor!
Ioan Buda-Ţeţu
