Constat, pe zi ce trece, că există oameni cu câte două perechi de testicule. Nu e vorba de deținuții care constată asta după ce se apleacă să ia săpunul și duc mâna între picioare, ci de cei care se pomenesc, într-un fel sau altul, într-o funcție. Nu contează dacă sunt aleși sau numiți, capătă după puțină vreme acel je m’en fiche-ism pe care-l arată celor plasați sub ei pe scara ierarhică.
Dintr-o dată își dau seama că ei au patru biluțe și o stea în frunte și socotesc că li se cuvine totul. Am văzut asta atât la parlamentarii ce sunt acum spre final de mandat, cât și la guvernanții ce abia s-au cocoțat în barca de la palatul Victoria. Parlamentarii își votează pensii speciale, fonduri pentru câte și mai câte, aruncă așa, de la ei, și câte o pensie specială pentru primari și viceprimari, gândindu-se că vin alegeri mai prin toamnă și e nevoie de sprijin și de vorbărie prin teritoriu.
Apoi, ce m-a distrat!, aud că se vorbește acum și de pensii speciale pentru cadre didactice, scutiri de impozite pentru medici și alte gulgute ce nu vor fi aplicate niciodată dar sunt aruncate spre urechile celor care vor să asculte. Așa se arată că parlamentarii nu sunt pentru unii mumă și pentru alții ciumă ci se gândesc la toți cei care au nevoie de ajutor. Vai, ce mă mai distrez!
Nu stau altfel lucrurile nici în ce-l privește pe președintele în care și-au pus speranța (mai ales) cei din diaspora. Unul dintre ei, un specialist IT i-a trimis lui Iohannis o scrisoare deschisă în care îi arăta că este dezamăgit că fostul primar al Sibiului nu și-a onorat promisiunile făcute celor plecați peste hotare. Astfel, diaspora este reprezentată de doi senatori și patru deputați, câtă vreme județul Sibiu ”unde vă mai sunt casele nepierdute în instanță” are trei senatori și șase deputați.
Reproșurile sunt legate și de promisiunea de reducere a numărului parlamentarilor la 300, de eschivele pe care le face președintele când vine vorba să se întâlnească cu românii de peste hotare, deși se duce în concedii în afara țării și lista nemulțumirilor continuă.
Nici cabinetul Cioloș, prezentat ca unul de tehnocrați, fără legătură cu clasa politică, nu se arată a fi unul care să nu fie arătat cu degetul. Dincolo de bâlbele făcute la propunerile pentru miniștri, miniștrii arată că îi doare în fund de ce crede populimea despre ei. Și nu numai poporul ci și cei care au mai stat pe scaune prin ministere. Bogdan Stanoevici, fost (deja) secretar de stat la Ministerul Culturii se plânge că a aflat că a un șofer că a fost schimbat din funcție. Vine ministrul și spune că nu-i adevărat, că i s-a comunicat actorului că nu mai ocupa acea funcție din data de 29 decembrie. Măi, cum muncesc oamenii ăștia când e să își voteze ceva sau să îi schimbe din funcție pe cei care nu le convin! Chiar și între sau în timpul sărbătorilor…
M-a mai distrat când am văzut scandalul care a izbucnit în legătură cu premierea handbalistelor din echipa națională. Bronzul câștigat la Campionatul Mondial a fost recompensat (și) de guvern, fetele fiind chemate la sediul guvernului. S-a lăsat cu fotografii și pupături dar și cu acuzații de discriminare venite din partea gimnastului Marian Drăgulescu și a altor sportivi care și ei au luat medalii la campionate europene și mondiale și au fost tratați cu indiferență de guvernanți.
Guvernul a dat-o la întors, ca și în cazul românilor fără venituri declarate care fuseseră inițial obligați să plătească o sumă fixă drept contribuție la asigurările de sănătate iar apoi s-a revenit asupra deciziei. Și în cazul sportivilor, se mai discută despre o modalitate prin care să se poată face o recompensare echitabilă a tuturor celor care fac performanță.
S-a vorbit de creșteri salariale ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie dar s-a decis amânarea acestui lucru pentru 1 mai. Adică mai încolo, lucru făcut de oricine dintre cei ajunși sus cu un program de guvernare făcut pe genunchi, adepți ai supraviețuirii de azi pe mâini și a temporizării făcute celebre de fotbaliștii antrenați cândva de Angelo Niculescu.
Totul este, din câte văd eu, spoială și tras de spuză pe turta proprie. Se votează ce trebuie, pentru cine trebuie și, dacă reacționează strada, se mai azvârle câte un oscior și către cei gălăgioși. Numai că și asta se face tot conform unei strategii bine puse la punct. Se anunță că se dă ceva unei clase sociale, punând astfel presiune asupra acesteia. Nu contează cui i se dă și cât, important este să se arate că banii ajung și către popor, nu doar către aleși.
Apoi, este important să te fotografiezi lângă celebrități. Sprijini performanța abia după ce ea este realizată, fără a crea însă cadrul optim pentru obținerea ei. Nu o să uit cum se gudura Victor Ponta pe lângă Simona Halep, după ce românca intrase printre greii tenisului mondial și, sunt convins, dacă Marian Drăgulescu ar câștiga o medalie de aur și ar fi lăudat de străini, s-ar pune imediat lângă el și Dacian Cioloș și și-ar face un selfie împreună.
Ioan Oltean amintea cândva de broasca râioasă pe care politicianul trebuie să o înghită în fiecare dimineață. Nu văd de ce trebuie să facă asta și, mai ales, de ce se schimbă așa cei care fac pasul mare în politică. Cristiana Anghel, de exemplu, a lăsat mult în urmă perioada în care era cadru didactic și intrase în greva foamei, nemulțumită de ce se întâmplă în România. Nu a trecut nici măcar un mandat întreg și a ajuns parlamentarul care se întreabă cum să meargă ea cu taxiul. Doar a trecut dincolo de linia la care se uita cu jind când era printre cei de rând…
Lucrurile astea se întâmplă, la scară mai redusă, e adevărat, și în teritoriu. Dintr-odată uită lumea de unde a plecat și nimeni nu se mai gândește că se poate și coborî, nu doar urca. Gândurile astea apar doar înainte de alegeri când costumul scrobit este lăsat la o parte și este luat din dulap, iar, pulovărul ăla zdrențuit, care dă bine la popor. Atunci se fac poze cu toți, nu doar cu cei pe lângă care se gudură când apare oportunitatea și se fac, din nou, promisiuni că toată lumea va fi după cum e scris în Constituție. Adică egală în fața legii…
Ioan Buda-Ţeţu
