spot_img
AcasăMARAMURESUL ISTORICEcouri internaționale la schimbările din România. AFP: "Victor Ponta, un tânăr lup...

Ecouri internaționale la schimbările din România. AFP: “Victor Ponta, un tânăr lup al politicii cu aer de elev model”

DISTRIBUIȚI

Şeful opoziţiei române de stânga, Victor Ponta, desemnat vineri prim-ministru de către preşedintele Traian Băsescu, este un tânăr lup al politicii cu ambiţii mari, comentează AFP, citată de Agerpres.
Jurist de formaţie şi procuror până în 2001, Victor Ponta este la 39 de ani unul dintre cei mai tineri parlamentari din România şi şeful Partidului Social Democrat, scrie AFP.
Tocmai din această poziţie el a creat în februarie 2011 împreună cu preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, Uniunea Social-Liberală, o alianţă politică având ca obiectiv principal căderea preşedintelui Băsescu.
Victor Ponta, care vorbeşte fluent limbile engleză şi franceză, a ocupat pentru scurt timp de două ori funcţia de ministru, însărcinat cu Controlul programelor europene în 2004, apoi pentru Relaţia cu Parlamentul în 2008.
Pe plan economic, el a criticat programul de privatizare lansat de guvernul de centru-dreapta care a căzut, dar a asigurat că va respecta marile linii ale acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană semnat în martie 2011.
Cu aerul său de elev model, el îşi afişează admiraţia pentru revoluţionarul bolivian Che Guevara şi se declară un “om de stânga pur şi dur”. Considerat mai moderat decât colegul său liberal Crin Antonescu, el a surprins totuşi opinia în ultimele luni prin unele afirmaţii, aminteşte AFP.
În ajunul primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, el l-a calificat pe blogul său pe preşedintele Nicolas Sarkozy “simbol de om politic demagog, populist fără limite, lipsit complet de valori şi scrupule, întreţinând concepţii foarte autoritare şi antidemocratice, un bufon asemănător lui Băsescu”.
El a comparat de asemenea administraţia Băsescu cu un “regim fascist”, unde “instituţiile statului sunt anihilate şi oponenţii politici şi patronii de presă victime ale şantajului”.

Liderul PSE: “Desemnarea lui Victor Ponta este o veste bună pentru români”
Victor Ponta şi PSD reprezintă alternativa cea bună pentru România, a declarat, vineri seară, în exclusivitate pentru Agerpres, preşedintele interimar al Partidului Socialiştilor Europeni (PSE) Serghei Stanişev.
Desemnarea preşedintelui Partidului Social Democrat, Victor Ponta, drept candidat la funcţia de prim-ministru este o veste bună pentru socialiştii europeni şi mai ales pentru cetăţenii României pentru că în întreaga Europă politica de dreapta nu oferă nicio ieşire de criza socială şi economică, a spus fostul premier bulgar. În opinia lui, conservatorii nu au putut oferi nicio soluţie şi au încercat să soluţioneze recesiunea “pe spinarea cetăţenilor”. De aceea şi locuitorii întregii Europe doresc o schimbare. Ei doresc un guvern care să le ofere o viaţă demnă şi venituri demne, a mai spus socialistul.
“Victor Ponta, precum şi social-democraţii români sunt foarte respectaţi în Partidul Socialiştilor Europeni. Ponta este un lider tânăr şi foarte activ, care are deja o experienţă solidă în politică”, a spus Stanişev. El a urat succes premierului desemnat în formarea noului guvern.
“Ne dăm seama că Victor Ponta primeşte o moştenire foarte grea. Încă în urma cu câteva luni, mii de români au ieşit pe străzile Bucureştilor şi celorlalte mari oraşe pentru a cere o schimbare. Sunt convins că acesta este începutul acestei schimbări, a adăugat Serghei Stanişev. După părerea sa, dacă va fi validat de parlament, noul guvern va avea ca obiective principale stabilizarea economiei şi soluţionarea problemelor sociale grave, precum şi să pregătească alegeri corecte în noiembrie. Ponta şi colegii lui au o experienţă foarte mare şi nu au nevoie să fie sfătuiţi de cineva din afară”, crede Stanişev. El adaugă totuşi că este important să fie găsit un echilibru între politica financiară responsabilă şi grija pentru românii obişnuiţi, pentru că ceea ce lipseşte dreptei europene este solidaritatea.
Decizia ca Bucureştiul să găzduiască următorul congres al Partidului Socialiştilor Europeni a fost luată încă de anul trecut cu ideea clară de a acorda un sprijin lui Ponta şi partidului său în campania electorală, a spus politicianul bulgar. Socialiştii Europeni vor face tot posibilul să-i ajute pe social-democraţii din România în această misiune ce nu va fi uşoară, a mai spus Stanişev.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







TE-AR MAI PUTEA INTERESA