Pe data de 8 mai, în jurul orei locale 13:00, era raportat că sistemele de generare a energiei verzi din Germania furnizează 55 de gigawaţi din cei 63 de gigawaţi consumaţi, adică nu mai puţin de 87% din totalul utilizat.
Potrivit Descoperă, în momentul în care a fost adăugată cantitatea de energie rezultată din surse convenţionale, s-a constatat că producţia de electricitate depăşise cererea la nivel naţional.
Acest surplus indică faptul că, pentru scurt timp, preţurile la energie au fost de fapt negative. Prin urmare, consumatorii au fost efectiv plătiţi pentru a consuma energie electrică.
O situaţie similară a avut loc anul trecut în Danemarca, când într-o zi cu vânturi foarte puternice, sistemul de turbine eoliene a reuşit să producă cu 40% mai multă energie electrică peste necesarul de electricitate al ţării. Surplusul obţinut atunci a fost vândut în Germania, Norvegia şi Suedia.
Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Germania intenţionează să devină una dintre principalele ţări producătoare de energie din surse regenerabile. În acest sens, s-a angajat să folosească numai energie obţinută din astfel de surse până în anul 2050.
Într-o declaraţie făcută recent de specialiştii Agenţiei Internaţionale pentru Energie, este menţionat faptul că peste 25% dintre statele lumii vor fi alimentate cu energie regenerabilă până în 2020. Experţii susţin că dacă acest lucru va fi posibil, Convenţia ONU de la Paris privind schimbările climatice îşi va putea dovedi eficienţa, informează Descoperă.
Mai multe ţări din lume, printre care şi Germania, au făcut paşi importanţi în renunţarea la sursele de energie convenţionale. În acest sens, Suedia a iniţiat o serie de măsuri legislative şi de infrastructură, cu scopul de a deveni primul stat din lume care nu va mai folosi combustibil fosil. Marocul va avea în curând o instalaţie de energie solară, funcţională 24 de ore din 24, care va fi în măsură să furnizeze în mod constant energie electrică pentru întreaga regiune. S.U.A., Canada, şi China au fost de acord să coopereze pentru a pune capăt dependenţei de combustibili fosili.
Cele mai multe dintre statele care şi-au propus să îşi mărească capacitatea de generare a energiei din surse regenerabile, încep să renunţe treptat la folosirea centralelor nucleare. Astfel de iniţiative nu numai că vor ajuta respectivele ţări să îşi dezvolte într-un mod mult mai eficient sistemul de generare a electricităţii din surse ecologice, ci le vor uşura efortul de a diminua impactul efectelor încălzirii globale provocate de om.
Mediafax