AcasăActualitateSocialEconomia Maramureşului şi a regiunii Ivano-Frankivsk, motiv pentru proiecte transfrontaliere

Economia Maramureşului şi a regiunii Ivano-Frankivsk, motiv pentru proiecte transfrontaliere

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian, a fost prezent azi, 9 octombrie 2014, la prezentarea proiectului “Promovarea oportunităţilor de investiţii, cooperarea intre întreprinderile mici si mijlocii si dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere in Regiunea Carpatica”. Proiectul este finanţat prin Programul ENPI de cooperare transfrontaliera Ungaria – Slovacia – România – Ucraina, 2007 – 2013 si va avea o durata de 20 de luni (ianuarie 2014 – septembrie 2015).

“Am vrut să fiu aici, alături de domniile voastre, la aceste proiect, să vă salut ideea si vă spun că astfel de iniţiative sunt extreme de importante. De când sunt prefect al judeţului Maramureş am avut o activitate complexă in ceea ce priveşte problemele ucrainenilor, atât de pe malul stâng cat si de pe malul drept al Tisei. Am avut discuţii punctuale pe această temă. Trebuie să vorbim  aici mai apăsat despre dezvoltarea economică a celor două regiuni, atât a Maramureşului cat si a regiunii Ivano – Frankivsk. Am constatat că podul peste Tisa, cel existent, este benefic pentru micul trafic. Este extrem de bun pentru familiile din zona frontierei care doresc a-si asigura traiul zilnic. Aici, noi trebuie sa gândim si proiecte de anvergură, care să genereze bună-stare si dezvoltare economică.

Vreau să vă spun cu sinceritate că am găsit atât in Maramureş, in municipiul Sighetu Marmaţiei cat si in Ucraina, in Ivano – Frankivsk societăţi comerciale interesate in a avea relaţii economice cu vecinii de peste Tisa. As mai vrea doar să includeţi in discuţiile dumneavoastră, in proiectele dumneavoastră, acest pod de mare trafic peste Tisa. Este finanţat, este inclus in buget si acum se află in faza de implementare, urmând execuţia. Vă mai spun doar că in urma discuţiilor pe care prim-ministrul Victor Ponta le-a avut in Kiev cu oficialii statului ucrainean a transmis asigurări ca aceste pod se va face!” a precizat prefectul Anton Rohian in cuvântul de deschidere.

Principalele teme abordate in cadrul seminarului au fost dezvoltarea investiţiilor, atragerea si cooperarea cu investitorii din cele două regiuni.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA