AcasăAdministrațieE MAGIC ÎN BAIA MARE! - Primarul Cherecheș alături de copii au...

E MAGIC ÎN BAIA MARE! – Primarul Cherecheș alături de copii au inaugurat iluminatul ornamental de sărbători, iar Centrul Vechi cu al său brad al băimărenilor a strălucit sub un impresionant foc de artificii

spot_img

DISTRIBUIȚI

E MAGIC ÎN BAIA MARE!  Municipiul Baia Mare a îmbrăcat haine de sărbătoare. Ca în fiecare an, alături de copii, dar și de băimărenii veniți în număr mare să asiste la eveniment, primarul Cătălin Cherecheș a inaugurat iluminatul ornamental al orașului pentru sărbătorile de iarnă și luminile pe bradul de Crăciun amplasat în Piața Cetății. În jurul Bradului Băimărenilor sunt așteptati toți băimărenii, cu mic cu mare, să petreacă sărbătorile de iarnă.

Aprinderea luminilor pe brad alături de copii este un lucru simbolic pe care îl fac de fiecare dată cu mare dragoste pentru acest oraș și pentru băimăreni. Un moment frumos, care adună orașul împreună ca o familie. Facem acest gest pentru copii, pentru bucuria copiilor, cu toată dragostea și pentru toți băimărenii. Am vrut să fim în mijlocul Cetății, al Târgului de Crăciun organizat în acest loc, dar mai cu seamă am dorit ca de sărbătorile Crăciunului să avem prin lumină mai multă puritate și mai multă înțelegere între noi” a spus primarul Cătălin Cherecheș.

În centrul istoric, băimărenii sunt așteptați la Târgul de Crăciun, tot aici urmând să aibă loc, la inițiativa primarului Cătălin Chereches, cu sprijinul Consiliului Local Baia Mare, diverse evenimente cultural – artistice pe tot parcursul lunii decembrie, inclusiv de Revelion.

Prin tradiţie, Municipiul Baia Mare reprezintă un veritabil centru al culturii şi exprimării publice, fiind gazdă pentru diverse manifestări culturale. Ca în fiecare an, în luna decembrie, luna în care se dăruieşte, organizăm evenimentul cultural „Iarna Băimăreană”. Este momentul în care sărbătorim împreuna Crăciunul, sărbătorim Revelionul. Dăm tonul sărbătorii tocmai de Moș Nicolae, și vom avea și o serie de concerte cu artiști îndrăgiți ai muzicii populare și ușoare, urmând ca după aceea să intram în ceea ce înseamnă sărbători ale Crăciunului”, a spus primarul Cătălin Cherecheș.

În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, colindele se vor auzi în centrul istoric. Astfel, vor avea loc concerte de colinde, iar trecerea în noul va fi făcută împreună cu unii dintre cele mai îndrăgiți soliști de muzică ușoară ai momentului.

Îi aștept așa ca în fiecare an pe băimăreni să asculte colinde, în Centrul Istoric, cu grupuri folclorice, cu coruri și bineînteles, tot împreună vom fi și la trecerea în noul an. De Revelion ne vom bucura alături de artiști de renume și câteva formatii locale. Iubitorii muzicii clasice nu au fost uitati nici de această dată. Astfel că, în prima zi a anului 2020, băimărenii sunt invitați, la tradiționalul Concert de Anul Nou . Organizăm aceste evenimente, în centrul istoric al municipiului Baia Mare, un loc deosebit pe care îl îndrăgesc toți băimărenii și care a devenit locul unde petrecem sărbătorile de iarnă, ca într-o mare familie” a mai spus primarul Cătălin Cherecheș.

PROGRAM „IARNA BĂIMĂREANĂ 2019”:

Vineri, 6 decembrie:
ora 18:00 – Gașca Zurli
Locație: Centrul Vechi

Sâmbătă, 14 decembrie:
ora 17:00 – Concert de promenadă Fanfara Municipală Baia Mare
ora 18:00 – Concert de colinde – Corul Bisericii Penticostale ”Muntele Sionului”
Locație: Centrul Vechi

Duminică, 15 decembrie:
ora 17:00 – Corul Catedralei Episcopale ”Sfânta Treime” Baia Mare
Corul Bisericii ”Sfânta Cruce” Baia Mare
Corul Bisericii din Chechiș
Corul Bisericii din Vălenii Șomcutei
Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania” – Viflaim
Locație: Centrul Vechi

Joi, 19 decembrie:
ora 18:00 – Corul bărbătesc din Finteușu Mare
ora 19:00 – Ștefan Hrușcă
Locație: Centrul Vechi

Sâmbătă, 21 decembrie:
ora 18:00 – Aurel Tămaș
ora 19:00 – Colindători din Moldova – Călin Brăteanu și Ceata de la Boroaia
Locație: Centrul Vechi

Duminică, 22 decembrie:
ora 18:00 – Corala Armonia
ora 19:00 – Ștefan Bănică & Band
Locație: Centrul Vechi

 

REVELIONUL BĂIMĂRENILOR:

Marți, 31 decembrie
ora 22:30 – Brianna
ora 23:00 – Lariss
ora 23:30 – DJ Andrei Ansary
ora 00:00 – Spectacol de artificii
Locație: Centrul Vechi

Concertul de Anul Nou, 1 ianuarie:
ora 18:00 Baia Mare Symphony Orchestra – Soliști: Renata Vari – soprană, Alexandra Leșiu – mezzosoprană, Hector Lopez – tenor, Dirijor: Cristian Sandu, Prezentator: Ioan Cristina
Locație: Catedrala Sfânta Treime Baia Mare

 

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA