AcasăMARAMURESUL ISTORICE FUNCȚIONAL! - Acordul de mic trafic de frontieră între România și...

E FUNCȚIONAL! – Acordul de mic trafic de frontieră între România și Ucraina a intrat în vigoare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Acordul de mic trafic dintre România şi Ucraina a intrat în vigoare, joi, instrumentul reglementând trecerea frecventă a graniţei de către rezidenţii din zona de frontieră a celor două ţări care intenţionează să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat pentru cel mult 3 luni.
Acordul privind micul trafic de frontieră dintre România şi Ucraina, semnat la nivel de premieri, la Kiev, în 2 octombrie 2014, va facilita considerabil regimul călătoriilor în regiunile limitrofe frontierei comune a celor două ţări vecine, în beneficiul locuitorilor acestor zone.

Din punct de vedere procedural, intrarea în vigoare a Acordului va fi urmată de o serie de formalităţi tehnice necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor acestuia.
Înmânarea primelor permise de mic trafic de frontieră eliberate în baza Acordului va avea loc în viitorul apropiat, în cadrul unei ceremonii organizate în zona de frontieră, în prezenţa miniştrilor Bogdan Aurescu şi Pavlo Klimkin.

Acordul reglementează condiţiile de desfăşurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenţii din zona de frontieră a României sau a Ucrainei care intenţionează să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 luni de şedere neîntreruptă.
Acordul se aplică locuitorilor unei zone de 30 km situate de o parte şi de alta a frontierei comune, zonă care poate fi însă extinsă la maximum 50 de km de linia de frontieră în cazul unităţilor administrativ-teritoriale care se întind dincolo de limita celor 30 de km.

De prevederile Acordului beneficiază toate persoanele care locuiesc în mod legal, de cel puţin 3 ani, în zona de frontieră a României sau Ucrainei. Acestor persoane li se adaugă şi soţul/soţia, copiii minori sau majori aflaţi în întreţinere (inclusiv adoptaţi), chiar dacă aceştia locuiesc de mai puţin de 3 ani în zona de frontieră.
Aproximativ 2 milioane de cetăţeni români şi ucraineni de pe o parte si alta a frontierei pot fi potenţialii beneficiari ai acestui Acord.

Permisele de mic trafic vor fi eliberate autorităţile române sau ucrainene în maximum 60 de zile de la primirea cererii însoţită de toate documentele necesare. Pentru eliberarea permiselor de mic trafic nu sunt percepute taxe. Permisul este valabil pentru o perioadă de la 2 la 5 ani, fără a putea depăşi durata de valabilitate a paşaportului titularului.
Persoanele care beneficiază de prevederile Acordului se supun controlului de frontieră asemeni oricărei alte persoane, însă autorităţile de frontieră nu vor aplica ştampile de intrare sau ieşire pe permisele de mic trafic. Alături de permisul de mic trafic, persoana care beneficiază de prevederile Acordului trebuie să fie în posesia unui paşaport valabil.

Autorităţile de frontieră ale României sau Ucrainei au dreptul să refuze intrarea sau să reducă termenul de şedere pe teritoriul statului lor a persoanelor care beneficiază de dispoziţiile Acordului.
Pentru asigurarea punerii în aplicare în mod corespunzătoare a Acordului, documentul prevede că fiecare parte contractantă va deschide o nouă misiune consulară pe teritoriul celeilalte părţi, pe bază de reciprocitate. Locaţia precisă a acestor misiuni consulare va fi comunicată pe cale diplomatică.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA