O ordonanţă aprobată miercuri de Guvernul Ponta prevede că persoanele care au plătit taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule pot solicita restituirea banilor pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acţiune în instanţă.
Procedura de restituire a taxei speciale pentru autoturisme va fi aprobată prin ordin comun al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în termen de 45 de zile de la publicarea ordonanţei de guvern (care prevede restituirea acestei taxe) în Monitorul Oficial, potrivit unui comunicat transmis joi.
Potrivit ordonanţei aprobate persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acţiune în instanţă, iar banii vor fi primiţi înapoi în rate, pe parcursul a cinci ani.
Contribuabilii interesaţi pot solicita restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, după adoptarea procedurii de restituire, se menţionează în comunicat.
Potrivit ANAF, contribuabilii pot cere restituirea taxei auto pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acţiune în instanţă, prevederile ordonanţei urmând să intre în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
„În vederea punerii în aplicare a acestor prevederi ale ordonanţei de guvern va fi elaborată o procedură care va fi aprobată prin ordin comun al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în termen de 45 de zile de la publicarea ordonanţei de guvern în Monitorul Oficial”, se menţionează în comunicat.
Sumele reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, precum şi dobânzile datorate contribuabilului, actualizate cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică, se restituie conform prevederilor legale în vigoare, respectiv pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
O altă prevedere a ordonanţei ţine de instituirea obligaţiei de plată a timbrului de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, în situaţia autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. (Cristina Zamfirescu)