AcasăActualitateSocialE BINE SĂ ȘTIȚI - În magazine se vor găsi doar centrale...

E BINE SĂ ȘTIȚI – În magazine se vor găsi doar centrale termice în condensare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Potrivit unor noi directive europene, începând cu 26 septembrie 2015, pe piaţa locală vor putea fi importate doar centrale termice în condensare. Românii care au deja montate centrale de apartament convenţionale nu vor fi afectaţi. O centrală cu condensare consumă cu 25-30% mai puţin gaz decât o centrală tradiţională.

Începând cu 26 septembrie, pe piaţa europeană şi, implicit, pe cea locală intră în vigoare directivele cunoscute sub numele de ErP (Energy-related Products Directive) referitoare la proiectarea ecologică a produselor, dar şi normele privind etichetarea energetică, pentru a obţine economii în unul dintre cele mai consumatoare de energie domenii din Uniune.

De asemenea, s-a stabilit că proiectarea ecologică a produselor şi promovarea către utilizatori a tehnologiilor cu eficienţă ridicată vor determina, până în 2020, o economie anuală totală echivalentă cu 56 milioane de tone de petrol, ceea ce este ca şi cum toate sistemele de încălzire şi de preparare a apei calde menajere din două ţări la fel de mari ca Italia n-ar mai funcţiona. Aceste valori corespund unor reduceri a emisiilor egale cu 130 milioane de tone de dioxid de carbon, noxe pe care le-ar putea absorbi o pădure la fel de mare precum toată zona central-nordică a Italiei.

Conform unui studiu efectuat de IEA – International Energy Agency, sistemele de încălzire şi cele pentru prepararea apei calde menajere reprezintă aproximativ 30% din consumul total de energie la nivel european, iar 85% din aceasta revine sectorului rezidenţial.

„Am observat că, în acest moment, pe plan local, utilizatorii şi clienţii de centrale termice nu sunt foarte bine informaţi cu privire la ce prevăd directivele europene şi, mai ales, ce beneficii aduc. Românii care au ales deja instalarea unei centrale termice de apartament nu sunt obligaţi de noile directive europene să o înlocuiască, în condiţiile în care aceasta funcţionează la parametri normali. Singura diferenţă, faţă de perioada anterioară, este că, în momentul în care o familie va decide să înlocuiască sau să instaleze pentru prima dată o centrală termică, aceasta va putea alege doar dintre modelele în condensare”, spune Cătălin Drăguleanu, country manager Ariston Thermo România, potrivit Agerpres.

Modelele de centrale în condensare au avantaje considerabile comparativ cu cele convenţionale. Acestea au o eficienţă de până la 108%, faţă de 94% la un model convenţional. În plus, faţă de un model clasic, acestea asigură o economie de până la 35% la consumul de gaz, deoarece tehnologia permite utilizarea energiei rezultate din arderea iniţială a combustibilului. În plus, modelele în condensare sunt mult mai prietenoase cu mediul, având emisii de noxe şi dioxid de carbon mai mici comparativ cu modelele convenţionale.

Principiul centralelor termice în condensare se bazează, mai exact, pe crearea condiţiilor de condensaţie a vaporilor din gazele de ardere în zona schimbătorului primar al centralei, astfel încât căldura eliberată este recuperată în agentul primar care circulă prin schimbător. Dacă în această zonă are loc condensarea totală a vaporilor, se recuperează din gazele de ardere 10-12% din căldura produsă în camera de ardere, prin urmare o centrală în condensare va avea un randament cu 10-12% mai mare decât una clasică.

Centralele termice în condensare au preţuri cuprinse între 2.800 şi 8.000 de lei. Potrivit unui site specializat, cea mai vândută centrală de acest tip costă 3.799 de lei. Dincolo de restricţiile privind tipurile de centrale ce vor putea fi importate, această toamnă impune şi etichetarea detaliată a produselor de pe piaţa de încălzire. (Cristina Zamfirescu)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA