AcasăActualitateSocialE BINE SĂ ȘTIȚI - În ce condiții se acordă ajutorul pentru...

E BINE SĂ ȘTIȚI – În ce condiții se acordă ajutorul pentru încălzire

spot_img

DISTRIBUIȚI

Persoanele singure sau cele cu venituri mici pot obține ajutor financiar pentru încălzirea locuinței pentru sezonul rece, respectiv 1 noiembrie 2015 – 31 martie 2016.

Facilitatea se acordă, conform prevederilor legale, în baza cererii și declarației pe proprie răspundere care, împreună cu actele do­veditoare, vor fi depuse la Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului din cadrul primăriilor.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în conformitate cu OUG nr. 27/2013 și OUG nr.70/2011, privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, în baza cererii-declarație pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială, însoțită de o serie de acte doveditoare.

Ajutorul se acordă persoanelor singure sau familiilor cu venituri reduse pentru o singură locuință unde se folosesc ca modalitate de încălzire energia termică din sistemul centralizat, gazele naturale, energia electrică sau sisteme de încălzire pe bază de lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.
Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinței poate fi proprietarul sau succesorul de drept al acestuia, titularul contractului de închiriere, comodat sau concesiune al locuinței, persoane care au înstrăinat locuința în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauze de întreținere sau cu drept de habitație, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani sau alt membru de familie major și legal împuternicit de proprietarul locuinței sau de titularul contractului de închiriere.
Limitele de venit pentru utilizarea agentului termic în sistem centralizat sunt de 786 lei/membru în cazul familiilor și 1.082 în cazul persoanelor singure, iar compensația se va acorda prin acoperirea unui procent din consumul real de agent termic, în funcție de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură.

Pentru utilizarea energiei electrice, a gazului metan, a lemnelor, cărbunilor sau combustibililor petrolieri, limita de venit atât pentru familii cât și pentru persoanele singure este de 615 lei, iar compensarea se acordă în sumă fixă, dar nu mai mult decât consumul efectiv calculat de către furnizor, în funcție de venitul net pe membru de familie.
Potrivit prevederilor legale, la stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se iau în considerare toate veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de către membrii familiei, cu excepția ajutorului social prevăzut de Legea nr. 416/2001, a alocației pentru susținerea familiei prevăzută de Legea nr. 277/2010, a bugetului personal complementar prevăzut de Legea nr. 448/2006, a ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli în baza O.G. nr. 14/2010, a burselor de studiu și burselor sociale, a sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului național de protecție socială „Bani de liceu“ și a veniturilor obținute din activită­țile cu caracter ocazional desfă­șurate de zilier.

Nu vor primi ajutor pentru încălzirea locuinței persoanele care dețin și o altă locuință în afara celei pentru care se solicită ajutorul, o mașină cu o vechime mai mică de 10 ani, depozite bancare de peste 3.000 de lei, terenuri, animale și/sau păsări.
Dacă unele primării din țară au început deja să primească dosarele, celelalte încep să înregistreze solicitările începând cu data de 20 octombrie 2015.

Solicitanții care doresc să beneficieze de ajutor pe întreaga perioadă a sezonului rece (noiembrie 2015-martie 2016) trebuie să depună cererile până cel mai târziu la data de 20 noiembrie 2015. (Oana Nistor)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA