spot_img
AcasăActualitateSocialE BINE SĂ ȘTIȚI - Din 2016, nu vor mai exista introduceri...

E BINE SĂ ȘTIȚI – Din 2016, nu vor mai exista introduceri sau creșteri de taxe și impozite în timpul anului

DISTRIBUIȚI

In noul Cod fiscal, ale carui prevederi vor intra in vigoare la inceputul anului viitor, sunt reglementate noi principii ale fiscalitatii, care ar putea asigura pe viitor o stabilitate si o predictibilitate legislativa.

Potrivit actului normativ, orice majorari, reduceri sau introduceri de noi impozite vor intra in vigoare intotdeauna doar de la 1 ianuarie a fiecarui an, fara posibilitatea de a mai fi modificate, cel putin in acel an.

In ultimii ani, Codul fiscal a suferit numeroase modificari, care nu au facut decat sa ingreuneze legislatia, nicidecum sa o simplifice sau sa o clarifice. Mai mult, potrivit specialistilor, au fost incalcate adesea principiile fiscalitatii, lucru care a influentat din plin mediul economic din Romania.

In aceste conditii, dezvoltarea economica a fost serios afectata, iar printre aspectele deficitare ale mediului de afaceri din tara noastra se regasesc stabilitatea si predictibilitatea legislativa.

Anul trecut, specialistii Departamentului Taxe din cadrul Biris Goran atrageau atentia asupra celor peste 150 de modificari legislative pe care cei doi piloni legislativi care reglementeaza sistemul fiscal din Romania, Codul fiscal si Codul de procedura fiscala, le-au cunoscut in perioada 2009-2014: o medie de aproximativ 30 de modificari, completari sau rectificari pe an.

Pastrarea sintagmei “de regula” în cuprinsul unor articole din Codul Fiscal, a permis de-a lungul timpului numeroase modificari de legislatie fiscala, lucru care a determinat rescrierea si renumerotarea lor. In aceste conditii, actul normativ a devenit “o adevarata jungla amazoniana”, atat pentru contribuabili, cat si pentru autoritatile fiscale.

Sintagma “de regula” nu mai exista. Iata ce stabileste Noul Cod fiscal, programat sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2016, la art. 4, alin. (1):

“Prezentul cod se modifica si se completeaza prin lege, care intra in vigoare in termen de minimum 6 luni de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”, scrie in textul de lege amintit.

Observam asadar ca s-a renuntat la sintagma “de regula”, ceea ce ar trebui sa aduca o mai mare stabilitate fiscala pentru contribuabili, cei care vor avea un termen de timp rezonabil la dispozitie, 6 luni, pentru a se pune la punct cu eventualele modificari introduse prin lege.

Practic, acest lucru s-ar putea transpune intr-o mai mare incredere pe care o vor capata contribuabilii, fie ei persoane fizice sau persoane juridice, lucru ce ar putea atrage noi investitii, cu capital autohton sau chiar strain.

Cel putin un an, impozitele nu vor putea fi majorate

O alta modificare substantiala prevazuta de Noul Cod fiscal vizeaza impozitele, taxele si contributiile obligatorii.

Astfel, in actul normativ, ce se va aplica din 2016, este statuat un nou principiu al fiscalitatii, respectiv predictibilitatea impunerii, conform caruia pentru o perioada de cel putin un an nu se pot aduce modificari legislative in sensul majorarii impozitelor sau introducerii de impozite noi.

Va fi asigurata astfel o stabilitate la nivelul impozitelor, taxelor si contributiilor obligatorii, dupa cum reiese din cuprinsul art. 3 lit. e) din Noul cod fiscal:

“Predictibilitatea impunerii, asigura stabilitatea impozitelor, taxelor si contributiilor obligatorii, pentru o perioada de timp de cel putin un an, in care nu pot interveni modificari in sensul majorarii sau introducerii de noi impozite, taxe si contributii obligatorii”, prevede documentul citat.

Totodata, potrivit reglementarilor aplicabile de la anul, orice majorari, reduceri sau introduceri de noi impozite vor intra in vigoare intotdeauna la o data stabilita, si anume data de 1 ianuarie a fiecarui an, fara posibilitatea de a mai fi modificate, cel putin in acel an.

“In cazul in care prin lege se introduc impozite, taxe sau contributii obligatorii noi, se majoreaza cele existente, se elimina sau se reduc facilitati existente, acestea vor intra in vigoare cu intai ianuarie a fiecarui an si vor ramane nemodificate cel putin pe parcursul acelui an”, este stabilit la art. 4 alin. (2) din Noul Cod fiscal. (avocatnet.ro)

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







TE-AR MAI PUTEA INTERESA