AcasăActualitateSocialE BINE SĂ ȘTIȚI – Dacă încălcați regulile de circulație în străinătate,...

E BINE SĂ ȘTIȚI – Dacă încălcați regulile de circulație în străinătate, amenzile vă vin acasă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Soferii care incalca regulile de circulatie atunci cand conduc pe drumurile publice din alte state membre ale Uniunii Europene sunt sanctionati de autoritati, iar amenzile sunt trimise direct la domiciliul acestora, potrivit unor noi dispozitii comunitare intrate recent in vigoare. Masura, care are drept scop sporirea sigurantei rutiere, se aplica pe teritoriul statelor membre UE, astfel ca soferii nu pot scapa de amenzi atunci cand savarsesc contraventii in alte tari, pentru ca acestia pot fi usor identificati si sanctionati.

“Prezenta directiva urmareste sa asigure un nivel ridicat de protectie pentru toti utilizatorii drumurilor din Uniune, facilitand schimbul transfrontalier de informatii privind incalcarile normelor de circulatie care afecteaza siguranta rutiera si facilitand, prin acesta, executarea sanctiunilor, atunci cand incalcarile respective sunt savarsite cu un vehicul inmatriculat in alt stat membru decat statul membru in care s-a savarsit incalcarea”, scrie in Directiva UE 2015/413 , care este aplicabila din aceasta luna.

Concret, atunci cand circula in afara tarii, soferii pot fi amendati pentru opt contraventii, dupa cum urmeaza:

  • excesul de viteza (depasirea limitelor de viteza conform legislatiei statului prin care se circula);
  • nefolosirea centurii de siguranta (inclusiv nerespectarea obligatiei de a utiliza dispozitive de siguranta pentru copii);
  • nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului;
  • conducerea sub influenta alcoolului;
  • conducerea sub influenta drogurilor;
  • nefolosirea castii de protectie (in cazul motociclistilor);
  • folosirea unei benzi interzise (de exemplu, o banda de urgenta sau una destinata transportului public de persoane);
  • folosirea ilegala a unui telefon mobil sau a altor dispozitive de comunicare in timpul conducerii (exceptand situatiile in care sunt utilizate dispozitivele “hands free”/”maini libere”).

Sanctiunile pentru nerespectarea regulilor de circulatie sunt aplicabile pentru contraventiile savarsite de soferi pe teritoriul statelor membre UE, dar si pe teritoriul altor state, daca exista in acest sens acorduri incheiate cu Uniunea. Pana la adoptarea noului act normativ european, Danemarca, Irlanda si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord erau exceptate de la aplicarea acestor reguli. Avand in vedere dispozitiile recente, aceste state vor trebui sa se conformeze pana la data de 6 mai 2015, insa au posibilitatea de a prelungi termenul cu doi ani – adica pana pe 6 mai 2017.

Noua directiva europeana a fost adoptata la inceputul acestui an, de catre Parlamentul European si Consiliul UE, a aparut in Jurnalul Oficial al Uniunii pe 13 martie si se aplica din data de 17 martie.

Autoritatile romane trebuie sa transpuna directiva in legislatie in mai putin de doua luni de zile – adica pana pe 6 mai. In principiu, actualele reguli aplicabile in tara noastra vor ramane aceleasi, singura schimbare majora fiind includerea, pe viitor, a celor trei state mentionate.

Important! Amenzile pe care le primesc soferii sunt cele aplicabile in statul in care acestia au savarsit contraventiile. De exemplu, un sofer roman care nu poarta centura de siguranta atunci cand circula cu masina in Italia va fi sanctionat conform reglementarilor acestei tari.

Proprietarii autoturismelor sunt gasiti prin intermediul bazelor de date ale statelor membre

Practic, pentru a aplica sanctiunile, informatiile celor pe numele carora sunt inmatriculate vehiculele sunt obtinute prin cautari automatizate in bazele de date puse la dispozitie de autoritatile statelor membre, iar amenzile sunt trimise soferilor la adresa de domiciliu.

In cazul Romaniei, informatiile despre vehicule si detinatorii acestora sunt furnizate, conform Legii nr. 5/2014, de catre Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Scrisoarea de informare a proprietarului si procesul-verbal de contraventie se transmit prin posta.

Atentie! Daca o alta persoana a savarsit contraventia, potrivit Legii nr. 5/2014, cei care detin autoturismele pot indica, printr-un raspuns la scrisoarea de informare, cine este aceasta, astfel incat amenda sa fie trimisa la soferul responsabil.

De unde pot afla soferii ce reguli rutiere sunt valabile in celelalte state europene

Conform reglementarii comunitare, Comisia Europeana trebuie sa puna la dispozitia soferilor, pe propriul site, o sinteza a normelor aplicabile in statele membre.

Acolo, cei interesati pot gasi, pentru fiecare tara, limitele de viteza, limita maxima admisa a concentratiei de alcool in sange si informatii despre folosirea scaunelor pentru copii, printre altele.

De exemplu, asa cum reiese din informatiile puse la dispozitie de Comisie, in Bulgarialimitele de viteza pentru autoturisme sunt de 50 km/h in localitate, 90 km/h in afara localitatii si 140 km/h pe autostrazi sau drumuri expres. In acelasi timp, folosirea centurii de siguranta (exceptand soferii de taxi si instructorii auto, in timpul programului) si a scaunelor pentru copii este obligatorie.

In Italia, limitele de viteza pentru autoturisme sunt de 50 km/h in localitate, 90 km/h in afara localitatii si 130 km/h pe autostrazi sau drumuri expres. In ceea ce priveste alcoolemia, limita maxima admisa a concentratiei de alcool in sange este de 0,5 g/l, in cazul conducatorilor auto standard, si 0,0 g/l in cazul incepatorilor sau profesionistilor.

Limita maxima admisa a concentratiei de alcool in sange in Spania este de 0,50 g/l, pentru conducatorii auto standard, si de 0,30 g/l, pentru incepatori sau profesionisti. Referitor la droguri, in acest stat soferii n-au voie sa consume canabis, metamfetamina, ecstasy sau medicamente care influenteaza starea fizica/psihica.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA