AcasăActualitateSocialE BINE SĂ ȘTIȚI - Cine se poate pensiona în 2016 pentru...

E BINE SĂ ȘTIȚI – Cine se poate pensiona în 2016 pentru limită de vârstă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pensia pentru limită de vârstă este principala categorie de pensie acordată în sistemul de stat, iar pentru a o obţine cetăţenii trebuie să îndeplinească două condiţii de bază. Acestea sunt atingerea vârstei standard de pensionare şi efectuarea stagiului minim de cotizare, ambele fiind calculate în funcţie de data naşterii.

Persoanele care îndeplinesc la data pensionării condiţiile de vârstă şi de stagiu necesare potrivit legislaţiei în vigoare au dreptul să primească pensia pentru limită de vârstă.

Mai exact, aşa cum prevede Legea nr. 263/2010, „pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege”.

În momentul de faţă, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei. Iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani, în timp ce stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, indiferent de sex. Totuşi, deoarece atingerea vârstei standard de pensionare şi a stagiilor se face prin eşalonare, unele femei încă pot ieşi la pensie mai devreme de-atât.

Având în vedere că vârsta standard de pensionare, stagiul minim şi cel maxim de cotizare sunt calculate în funcţie de data naşterii, din Legea nr. 263/2010 putem afla ce persoane pot obţine în 2016 pensia pentru limită de vârstă. Acestea sunt cele care îndeplinesc condiţiile de vârstă şi stagiu din tabelul de mai jos.

*FEMEIBĂRBAŢI
Ianuarie – martie 2016
Vârsta standard de pensionare împlinită60 de ani şi 3 luni65 de ani
Stagiul minim de cotizare realizat15 ani15 ani
Stagiul complet de cotizare realizat30 de ani şi 3 luni35 de ani
Mai – iulie 2016
Vârsta standard de pensionare împlinită60 de ani şi 4 luni65 de ani
Stagiul minim de cotizare realizat15 ani15 ani
Stagiul complet de cotizare realizat30 de ani şi 4 luni35 de ani
Septembrie – noiembrie 2016
Vârsta standard de pensionare împlinită60 de ani şi 5 luni65 de ani
Stagiul minim de cotizare realizat15 ani15 ani
Stagiul complet de cotizare realizat30 de ani şi 5 luni35 de ani

Important! Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au muncit în condiţii dificile (precum grupa I de muncă, condiţii deosebite sau condiţii speciale) pot să se bucure de anumite reduceri ale vârstei standard de pensionare. De exemplu, o perioadă de zece ani de stagiu de cotizare în condiţii deosebite aduce o reducere a vârstei standard de pensionare de doi ani, în timp ce o perioadă de şase ani de stagiu de cotizare în grupa I de muncă – o reducere de trei ani.

Cererea de pensionare se poate depune din momentul îndeplinirii condiţiilor legale

Pensia este acordată în baza cererii persoanei îndreptăţite şi a documentelor doveditoare. Acestea pot fi depuse la casa teritorială de pensii din raza domiciliului începând cu ziua din care sunt îndeplinite condiţiile de pensionare.

„Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana”, prevede Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în care este subliniat că există posibilitatea retragerii solicitării până la emiterea deciziei de pensionare.

Pensiile din sistemul public se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, se acordă de la data înregistrării cererii şi se plătesc de la data acordării.

Potrivit Legii nr. 263/2010, cererea de pensionare este admisă sau respinsă, prin decizie, în maximum 45 de zile de la înregistrarea acesteia, iar comunicarea se face în cinci zile de la emiterea deciziei.

„În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii (…) operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire”, este punctat în actul normativ. Totodată, trebuie reţinut că pensia poate fi recalculată atunci când există venituri şi/sau stagii de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia sau când sunt realizate stagii de cotizare după înscrierea la pensie.

Atenţie! Pensia se plăteşte lunar titularului în funcţie de opţiunea fiecăruia: prin mandat poştal, în cont curent sau în cont de card. Taloanele de pensie se transmit lunar prin poştă indiferent de modalitatea de plată pentru care au optat beneficiarii. (avocatnet.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA