AcasăActualitatePoliticE bine să știi ce vârstă au plămânii tăi! Sâmbătă și duminică,...

E bine să știi ce vârstă au plămânii tăi! Sâmbătă și duminică, testare medicală gratuită în Baia Mare!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Românii îşi pot verifica gratuit, în 17 şi 18 noiembrie, starea de sănătate a plămânilor, cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică), marcată pe 14 noiembrie, se arată într-un comunicat al Societăţii Române de Pneumologie, relatează Agerpres.
Sâmbătă şi duminică, medici pneumologi vor realiza spirometrii gratuite în 10 locuri din Galeriile Real din toată ţara: Bucureşti Est, Constanţa 2, Piteşti, Suceava, Arad, Baia Mare, Galaţi, Cluj-Napoca, Timişoara 1 şi Oradea 1. Lista completă poate fi găsită pe www.desprebpoc.ro şi pe www.galeriareal.ro.
Cei care vor fi depistaţi cu probleme respiratorii vor primi un cupon cu care se pot prezenta ulterior la medicul specialist, pentru mai multe investigaţii. Cuponul este valabil până la sfârşitul lunii noiembrie iar lista medicilor specialişti care sunt implicaţi în această campanie şi care vor consulta pacienţii în baza cuponului primit este disponibilă pe www.desprebpoc.ro.

„Le recomand tuturor românilor, în special celor care fumează şi care îşi încep ziua cu aşa-zisa tuse a fumătorului, să îşi facă o spirometrie gratuită în aceste zile, pentru a putea acţiona din timp în cazul în care se depistează vreo problemă. Testul durează doar câteva minute, nu doare şi nu necesită efort iar rezultatul se dă pe loc”, a declarat prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, potrivit comunicatului citat.

Bronşita cronică obstructivă este o afecţiune cronică pulmonară cu prevalenţă în continuă creştere, care se manifestă prin dispnee (senzaţia de sufocare), tuse cronică şi alte probleme respiratorii.

Această boală afectează 210 milioane de oameni în întreaga lume şi ucide până la trei milioane de oameni pe an.
BPOC este o boală care a fost neglijată multă vreme, dar care în următorii zece ani va deveni a treia cauză de deces în lume, depăşind alte afecţiuni mai cunoscute publicului larg, precum diabetul zaharat.

În România, conform unui studiu realizat în 2008 de Societatea Română de Pneumologie şi CPSS, există cel puţin un milion de cazuri de BPOC iar accesul la serviciile medicale existente este în continuare redus (mai puţin de 50% din pacienţi beneficiaseră de o spirometrie în ultimul an).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA