Acasă sinucidere maramures DUPĂ O LUNGĂ SUFERINŢĂ - Stilistul vedetelor, Marian Dârţă, a murit

DUPĂ O LUNGĂ SUFERINŢĂ – Stilistul vedetelor, Marian Dârţă, a murit

DISTRIBUIȚI

Marian Dârţă a murit azi noapte după o lungă suferinţă. Stilistul vedetelor a încetat din viaţă în spital, unde şi-a petrecut cele mai cumplite clipe din viaţă. 

Ultimele luni au fost un adevărat coşmar pentru Marian Dârţă. Fostul stilist a îndurat dureri cumplite din cauza tumorii cerebrale şi a stat internat într-o clinică de boli terminale din Capitală.

„Mă simt ca o legumă, mă simt epuizat. De o lună şi jumătate sunt internat într-un spital privat. Acolo este un centru de boli paliative. Am avut nişte dureri cumplite, pentru că tumoarea mi-a crăpat şi mă pansează şi de două ori pe zi. Figura mi-e strâmbă, ochiul stâng mi-a ieşit din orbită. După Paşte trebuie să mă operez din nou”, a transmis stilistul într-o ultimă declarație de presă.

În vara anului trecut, Marian Dârţă a protestat în faţa Guvernului pentru a-i convinge pe aleşi să introducă medicamentul de care avea nevoie pe lista celor compensate. Acesta costa 14.000 de lei, bani de care fostul hair stilist nu dispunea.

libertatea.ro

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline





TE-AR MAI PUTEA INTERESA

ACTUALIZARE 11/ ALEGERI LOCALE 2020: LIVE TEXT – Urmărește toate informațiile despre scrutinul de astăzi, ce se întâmplă în Baia Mare, Maramureș și în...

Azi, 27 septembrie 2020, românii sunt așteptați la urne pentru a alege primarii, președinții de consilii județene, consilierii județeni și locali care îi vor...

ALEGERI LOCALE 2020 – Tot ce trebuie să știi despre alegerile locale care se desfășoară duminică, 27 septembrie 2020

Duminică, 27 septembrie 2020, un număr total de 425.911 alegători cu drept de vot, conform datelor Autorității Electorale Permanente sunt așteptați la urne în...

PE SURSE: ÎNCĂ UN LIBERAL CU CORONAVIRUS – Președinta Organizației de Femei Liberale din Maramureș, internată în spital

Un nou caz de infectare cu noul Coronavirus în rândul liberalilor maramureșeni. În urmă cu câteva săptămâni, doi consilieri locali băimăreni din PNL au...

LA FINAL DE CAMPANIE – Vezi mesajul transmis maramureșenilor de către Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș

Cu gândul la viitor...Dragi maramureșeni, privesc în urmă și mă gândesc la tot ceea ce am făcut pentru Maramureș, dar și la tot ceea...

DIN SERIA “LUPUL MORALIST” – Politicianul care, după ce l-a făcut “praf” pe președintele Iohannis, candidează acum în Maramureș din partea… PNL

În cursa pentru putere, și Partidul Național Liberal își calcă peste principii primind în organizație cu brațele deschise fel și fel de politicieni, unii...