AcasăEvenimentSportDUPĂ 11 ANI. Serena Williams a câştigat al doilea titlu la Roland...

DUPĂ 11 ANI. Serena Williams a câştigat al doilea titlu la Roland Garros

spot_img

DISTRIBUIȚI

Americanca Serena Williams, nr. 1 mondial, a câştigat al doilea titlu la Roland Garros, al 2-lea turneu de Mare Şlem al anului, la 11 ani după primul, învingând-o sâmbătă, în finală, pe rusoaica Maria Şarapova (N.2), deţinătoarea titlului, în două seturi: 6-4, 6-4.
Serena îşi adjudecă astfel al 16-lea titlu de Mare Şlem, aflându-se doar la două lungimi de Chris Evert şi Martina Navratilova (18), recordul aparţinându-i lui Steffi Graf (22). Aceste patru jucătoare sunt singurele din era Open (din 1968) care au câştigat cel puţin de două ori un turneu de Mare Şlem.
La 31 ani şi 247 zile, cea mai mică dintre surorile Williams devine jucătoarea cea mai vârstnică învingătoare la Roland Garros din 1968. Ea avea 20 de ani când a obţinut primul său titlu la Paris în 2002, învingând-o în finală pe sora sa Venus. Serena a obţinut a 31-a victorie consecutivă în acest sezon, îmbunătăţindu-şi cu un titlu recordul din carieră.

Şarapova nu a mai bătut-o pe Serena Williams de nouă ani, de la Mastersul din 2004, înregistrând 13 înfrângeri consecutive. Însă ea şi-a demonstrat orgoliul făcând din această finală cea mai fascinantă din ultimii ani.
Pentru americancă a fost o frumoasă revanşă, ea fiind eliminată anul trecut în primul tur la Roland Garros. Serena Williams a câştigat 11 titluri în 14 turnee disputate, impunându-se la Wimbledon, la JO, la US Open, la Masters şi, în sfârşit, la Roland Garros.Ea a redevenit nr. 1 mondial în luna februarie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA