Acasăsinucidere maramuresHAI-HUI PRIN MARAMURES - Bocet printre hleaburi

HAI-HUI PRIN MARAMURES – Bocet printre hleaburi

spot_img

DISTRIBUIȚI

Am drumeţit iar pe acea culme numită Preluci, asemănată cu o spinare de elefant. Un elefant din marmură. Culme mărginită într-o parte de comunele Copalnic Mănăştur şi Cerneşti, iar în cealaltă parte, de Defileul Lăpuşului. Acolo, sus, pe spinarea „elefantului”, sînt satele Preluca Nouă şi Preluca Veche, cu cătune aparţinătoare precum Groape, Dealu Corbului, Aspra, Săhelbe sau Întrerîuri. O asociaţie care cuprinde cincizeci de comune din ţară a inclus satul Preluca Nouă printre cele mai frumoase sate din România. Ce dă frumuseţe acestor aşezări din Preluci? Poate faptul că sînt rupte de iureşul oraşelor. Poate şi pentru că gospodăriile sînt dispuse în stilul împrăştiat, la mari distanţe unele de altele. Şi cadrul natural le sporeşte farmecul. Sigur le ridică valoarea construcţiile ţărăneşti tradiţionale, vechi mai toate de circa două sute de ani: case din lemn, unele tencuite cu lut şi vopsite în sineală, şuri din trunchiuri de stejar, acoperite şi ele cu paie; găbănaşele par a fi cioplite de sculptori vestiţi. Ferestrele mici ale caselor sînt ca nişte ochi ai unei lumi care te fascinează şi te îndeamnă s-o îndrăgeşti, s-o cercetezi. Dacă eşti atent, poţi vedea în aceste ferestre cît palma şi un strigăt de ajutor: Salvează-mă!

Din Copalnic, trecem apa rîului Cavnic şi nu peste multe sute de metri, pe partea dreaptă, admirăm biserica monument istoric din Copalnic Deal, cea cu turnul ingenios, ca două cepe. Bisericuţa a fost atent şi cu mare ştiinţă restaurată, aşa că arată ca o bijuterie extrem de scumpă. Drumu-i îngust, însă bine asfaltat, el şerpuieşte, tot urcînd cale de opt kilometri, printre versanţi prăpăstioşi, cînd stîncoşi, cînd împăduriţi pînă-n culme. Eşti ca în nişte chei. Aici, la intrarea în satul Preluca Nouă, pînă în urmă cu trei ani, ca o poartă de intrare în această lume, era o căsuţă a cărei vechime nimeni n-o mai ştia. O căsuţă parcă desprinsă din cele mai minunate poveşti.  De cîte ori soseam la căsuţa dintre drumuri, o fotografiam. Acum ea nu mai este decît în fotografii. Localnicii spun că a cumpărat-o Primăria cu gîndul de-a o reclădi mai la vale, în Copalnic. Mîndreţea de căsuţă a fost demolată şi, de trei ani, bîrnele din care ea a fost construită stau sub cerul liber, în bătaia ploilor şi omătului. Deja au început a putrezi, puţine şanse mai sînt ca frumoasa căsuţă să fie restaurată. În această lume pe dos în care trăim, iată, primăriile, în loc să ia toate măsurile pentru protejarea a tot ce înseamnă patrimoniu de interes local şi naţional, iau decizii total greşite, distrugătoare de patrimoniu. Mai încolo de locul pe care a fost bijuteria de căsuţă tronează o casă cu etaj, făcută din betoane, vopsită în roz. O hidoşenie.

Vom drumeţi mai departe în direcţia Codru Butesii. Popas la un pîlc de case vechi, la Buciu lui Bot. Case şi şuri, găbănaşe părăsite. Cu geamurile sparte, cu acoperişurile din paie distruse de intemperii. Nu m-aş mira ca, după o iarnă grea, aceste construcţii să se prăbuşească. Din Dîmbul Piţigăii (altitudine: 641 metri) admirăm ceţurile adunate în Defileul Lăpuşului. Dealurile Vimei din zare au la bază această mare lăptoasă, încît ai crede că ele sînt suspendate pe cer. Popas şi la intersecţia drumurilor către cătunele Aspra şi Săhelbe. Fotografiem bisericuţa şi vom face scurt popas şi la gospodăria de la marginea pîlcului de pădure. Îl cunoaştem pe Ionel Florean de la Arţar (nr. casei 25). Are vîrsta de 65 de ani şi nu a muncit niciodată la stat, ci numai în gospodăria lui. Acum are cinci vaci, trei porci şi patru oi. Pomărie şi fîneaţă cît vezi cu ochii. Ca pasiune, practică cioplitul în lemn. Mînerul de la coasă, bunăoară, este o păpuşă. La tema care ne interesează are un găbănaş şi o şură din bîrne groase de lemn de stejar, învelită cu paie. Cele două construcţii nu sînt abandonate, dimpotrivă, sînt întreţinute şi folosite. Aceste construcţii din zonă cad şi pentru că gospodarii nu mai au paie. Holdele sînt treierate cu combina, care distruge paiele. Pentru ca paiele să fie bune pentru a fi folosite la acoperişuri, secerişul trebuie făcut manual, cu coasa şi secerea. Se mai găsesc meşteri în sat ştiutori de a acoperi casele şi şurile cu paie. Interlocutorul meu realizează valoarea pe care o are în gospodărie şi-mi spune că nu va demola niciodată găbănaşul şi şura. Şura are mai două sute de ani, a făcut-o bunicul bunicului socrului său (Gheorghe a lui Ionu Florii). Mă serveşte cu un păhăruţ de horincă. O gust şi-i spun că nu-i de pere puturoase, horinca specifică locului. O horincă aromată, parfumată ca parfumul franţuzesc. O delicatesă.  Îmi spune ce-am mai aflat şi în alte dăţi prin Preluci: perii care fac pere stălniţoase (sau puturoase) s-au uscat. Mare pierdere pentru prelucani. Un litru de horincă de pere puturoase se vindea cu mai bine de 60 de lei. Triplu faţă de horinca de prune.

Spre cătunul Aspra.  Vom vizita cîteva construcţii vechi, încă în picioare. Căsuţa Măriei cea Mică este îngrijită ca un pahar proaspăt lustruit. Deşi nelocuită, este ţinută pentru frumuseţea ei. La bisericuţa monument istoric cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, construită, zice-se în anul 1866. O construcţie a cărei măreţie nu este dată de mărimea ei, ci dimpotrivă. Mărunţică, ea îţi transmite un sentiment de modestie, bun simţ şi armonie. Şi numele de pe crucile din cimitir îţi spun că numele de familii de-aici sînt Bode, Dan, Florian, Giurgiu şi Mureşan. Întreb de casa părintească a pictorului Aurel Dan. Întreb aflîndu-mă chiar în curtea casei căutate, unde o cunosc pe sora pictorului. Stăm îndelung de vorbă sub un măr care nu mai are nici o frunză, însă-i plin de mere roşii.

Am mai vizitat cîteva construcţii tradiţionale. Doar o casă am mai găsit care este bine întreţinută. În rest, zeci de case şi şuri în paragină, prin care plouă. Cele mai multe dintre valoroasele construcţii tradiţionale din Preluci sînt pe cale de dispariţie. Am întîlnit prea mulţi proprietari de asemenea case care nu conştientizează ce valori au în bătătură. Oamenii le numesc hleaburi. În municipiul reşedinţă de judeţ, judeţ cîndva cu faimă peste oceane pentru construcţiile tradiţionale, se ţin simpozioane pe tema salvării acestor valori. Din punctul de vedere al legii, însă, nu se iau măsuri pentru ca aceste capodopere ale arhitecturii ţărăneşti să devină valori de patrimoniu naţional şi, astfel, să fie ocrotite. Toţi factorii de decizie ai statului îşi dau seama că sîntem pe punctul de a pierde şi puţinul pe care îl mai avem în ce priveşte construcţiile tradiţionale, însă nu se întreprinde altceva decît organizarea de întîlniri care sînt bocete printre hleaburi.

Alec PORTASE (fotografiile autorului)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA