spot_img
AcasăOPINIIDreapta sunt eu!

Dreapta sunt eu!

DISTRIBUIȚI

Încep cu un citat dintr-o declaraţie recentă a liderului PDL, Cezar Preda: „Noi n-am avut niciodată vreo reacţie urâtă la adresa președintelui, niciodată public nu ne-am exprimat într-un fel sau altul. Așa ceva e nedemn pentru un fost președinte de partid, actual președinte de ţară, să spună acest lucru. E o minciună strigătoare la cer, de neînghiţit! A spus-o din răutate! Câteodată domnul președinte e foarte, foarte rău! De ce? Nu mă întrebaţi pe mine”.

Interesant. Să nu știe destoinicul oștean Preda că Băsescu e foarte rău atunci când lucrurile nu merg după cum vrea el? Ba cred că știe, dar, deo­camdată, preferă să nu răspundă la întrebare. Și cam nimic nu i-a ieșit Cucului de la Cotroceni, obligat, iată de împrejurări să apară și la matineu, nu numai la ceas de seară. Și cum să nu fie supărat pe cei din PDL care n-au ascultat preţioasele indicaţii de-a o alege pe Nuţi Udrea președinte, preferându-l pe buldogul Blaga?

Ba mai mult, democraţii și-au permis să iniţieze o competiţie internă în vederea desemnării candidatului la președinţia României, în loc s-o nominalizeze pe Nuţi. S-a trezit playboy-ul acela de Cătălin Predoiu să se autopropună candidatul dreptei și fraierii de pedeliști au îmbrăţișat imediat varianta, de parcă nu era Nuţi disponibilă dintotdeauna. Motiv pentru care, la prima ocazie, Băsescu i-a tras o scatoalcă marinărească.

Auziţi cât de frumos îl face președintele din vorbe: „Când l-am chemat să rămână în guvern (Guvernul Boc 1, la finele anului 2008 – n.a.), a avut o singură condiţie pe care i-am pus-o eu lui (recunoaștere direct a implicării președintelui în alegerea conducerii Justiţiei – n.a.), nu el mie: să îl menţină pe Morar la DNA pentru un al doilea mandat. M-a deranjat că îmi dădea lecţii domnul Predoiu când el a fost la mine să mă roage să vorbesc cu Ponta să îl menţină și în guvernul lui. Omul ăsta să nu îmi dea mie lecţii publice. Să candideze, dar să nu mintă. Să spună de ce nu l-a vrut pe Morar la DNA și de ce a vrut să rămână în guvernul Ponta. Eu am fost onest, am vorbit cu Ponta, dar nu l-a vrut”.

Lucrurile nu merg bine nici pe culoarul unde aleargă mai mult de unul singur fostul premier și șef de spioni, Ungureanu. Și pe el și-a pus pata președintele, dar deocamdată nu-l lovește, așteaptă să se parafeze înţelegerea dintre Forţa Civică și Mișcarea Populară, după care îl alungă de pe lângă masa cu bucate. Vina lui MRU este că în cele mai frumoase vise ale sale apare în postura de președinte al ţării.

Să recapitulăm situaţia dreptei. PNL se află la guvernare într-o alianţă cu cel mai mare partid al ţării, exponentul indiscutabil al stângii politice. PDL dă semne de revigorare, încearcă să coaguleze dreapta, dar nu concepe să nu joace (pe bună dreptate) rolul principal și să dea candidatul la Cotroceni. Dacă va rezista războiului inevitabil cu Băsescu, atunci va rămâne pe scenă, altfel îl paște dezmembrarea.

Forţa Civică, Noua Republică, Iniţiativa Liberală sunt făcături ce bat pasul pe loc, incapabile să se organizeze și să devină o alternativă viabilă. Liderii lor se cred trimișii lui Dumnezeu să ne fericească, sunt aroganţi până la nesimţire și pretenţioși cum nu s-a mai văzut. Priviţi-i cum fac posoacă la gură spunând că doresc unificarea dreptei, dar toţi pun aceeași condiţie – ei să conducă și tot ei să fie candidaţi la Cotroceni. Rar s-a mai văzut o asemenea poftă colectivă pentru înhăţarea unui scaun. Poate de aici și atacurile fără perdea ale unora împotriva altora.

Dar cel mai greu obstacol în calea unui candidat este poziţia ostilă a lui Băsescu. El este dirijorul, iar instrumentiștii trebuie să interpreteze ce li se cere. Nu pot, nu-i bai, fac pasul în spate. Nu vor, trebuie să se retragă, altfel vor avea probleme. Băsescu vrea unificarea dreptei. Dar regulile jocului le stabilește el. PDL mai are o singură șansă: să renunţe la Predoiu și să meargă pe mâna lui Gheorghe Falcă, special introdus în competiţie. Apoi iepurele se retrage pentru a lăsa locul alesului.

Care nu poate fi decât Boc sau Udrea. Pentru asta Băsescu i-a scos în public, la un restaurant, ca să pozeze în avanpremieră. Bietul Boc va mai fi nevoit să îndure câteva umilinţe din partea fostului vaporean, dar nu are ce face. Știe că Nuţi a fost și rămâne aleasa șefului, dar pe el nici nu-l tentează o asemenea aventură. Interesant e faptul că și liderii USL cultivă ideea că Elena Udrea va fi adversara lor. Normal, nu-s proști, niciunul dintre posibilii candidaţi ai dreptei nu sunt mai vulnerabili ca și Nuţi. Deocamdată, dreapta în România este Traian Băsescu. Cel puțin așa îi place președintelui să creadă. În scurt timp se va convinge că nu-i deloc așa.

Grigore Ciascai

 

 

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







TE-AR MAI PUTEA INTERESA