AcasăNews AlertDR VIORICA CHERECHEȘ: Urmează o perioadă sensibilă pentru noi toți! SĂNĂTATEA românilor...

DR VIORICA CHERECHEȘ: Urmează o perioadă sensibilă pentru noi toți! SĂNĂTATEA românilor TREBUIE să fie o preocupare majoră pentru guvernanți!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Noul an școlar, bucuria reîntâlnirii i-a determinat pe elevi să uite pentru un moment că virusul SARS Cov-2 totuși există, s-au îmbrățișat, cu mască sau fără mască, au aglomerat colidoarele școlilor, și-au regăsit clasele. Cu siguranță, regulile igienico-sanitare au fost neglijate ceea ce a făcut ca după primele zile de școală, sporadic, să apară cazuri noi de îmbolnăvire la copii și tineri.

Transmiterea interumană a virusului a fost confirmată. Izbucniri de infecții cu coronavirus în rândul copiilor sunt întotdeauna de importanță majoră pentru sănătatea publică și generează îngrijorare. Fiecare elev și profesor, la începutul cursurilor, trebuie evaluat atent simptomatic și epidemiologic de către personalul medico-sanitar din școală. 

Trebuie să ne conștientizăm copiii că totul s-a schimbat în viața lor odată cu Pandemia de coronavirus, că pot rămâne sănătoși doar dacă respectă măsurile de protecție standard.


Printr-un efort comun, conducerile școlilor și autoritatea locală băimăreană au asigurat materialele necesare pentru igienizare, dezinfecție, pentru oprirea răspândirii coronavirusului și apariția de noi cazuri de boală COVID-19.

Orice copil care a purtat mască și a respectat distanțarea fizică nu este considerat contact direct. Orice debut brusc de febră, tuse, dureri de cap, mialgii, dureri în gât, vărsături, diaree, este un semnal de alarmă și este considerat un caz suspect de infecție cu coronavirus.

Urmează o perioadă sensibilă pentru noi toți după cele 14 zile considerate a fi legătura epidemiologică pentru debutul bolii. Pot să apară cazuri mai multe în rândul elevilor, profesorilor și a personalului auxiliar dacă nu sunt stabilite și respectate în fiecare școală proceduri și protocoale, măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS Cov-2.
Fiecare școală, fiecare director împreună cu consiliile de administrație trebuie să-și gestioneze toate resursele, atât umane cât și materiale, cu aplecare maximă și abordarea fiecărei prebleme a unui elev ca fiind cea mai importantă. Vor apărea și infecțiile respiratorii (gripa), infecția cu coronavirus, iar elevii după însănătoșire trebuie să găsească în dascăl un sprijin, chiar un prieten, pentru pentru a recupera și a se reintegra în colectivitate.
PRIORITATEA guvernanților în aceste vremuri trebuie să rămână SĂNĂTATEA 
românilor și grija de zi cu zi pentru formarea și EDUCAREA copiilor!

Dr. Viorica Cherecheș, 
medic primar Boli infecțioase

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA