AcasăActualitateDOUĂ JUDEȚE ÎN LACRIMI - Carmen va fi condusă mâine pe ultimul...

DOUĂ JUDEȚE ÎN LACRIMI – Carmen va fi condusă mâine pe ultimul drum de căre familie, prieteni și apropiați

spot_img

DISTRIBUIȚI

DOUĂ JUDEȚE ÎN LACRIMI  Cazul lui T. Carmen Andreea, tânăra de 18 ani a cărui viață a fost curmată de către iubitul ei, cu doi ani mai în vârstă, a șocat o țară întreagă și a lăsat în urmă atât o familie îndurerată, cât și lacrimi parcă fără de sfârșit pentru cei care au cunoscut-o.

Cu doar o săptămână în urmă, Carmen avea toată viața înainte. Originară din satul Pomi, județul Satu Mare, tânăra își luase o chirie în Baia Mare, pentru a putea să urmeze cursurile Colegiului Mihai Eminescu. Deși nu știa, întreaga sa viață avea să se schimbe în urmă cu mai puțin de o lună, când l-a cunoscut pe Cristian, cel care avea să îi ia tot: speranța, visurile, viața.

Ultima imagine cu cei doi împreună. Foto: DirectMM

Vezi toate detaliile crimei, aici

Tragedia i-a șocat pe toți cei care au cunoscut-o pe Carmen. Până de curând, auzeau astfel de scenarii doar în filmele horror. Atât familia cât și prietenii fetei au sperat până în ultima clipă că dispariția va avea un final fericit, iar totul să fi fost defapt o glumă proastă. Din păcate, nu a fost să fie așa.

Paginile de socializare sunt pline încă de ieri de mesaje de condoleanțe. Elevii de la Colegiul Mihai Eminescu s-au adunat într-un număr mare, ieri, în curtea unității de învățământ, cu coroane, flori și lumânări. Destinul tragic al lui Carmen a adus lacrimi în ochii a mii de persoane, lăsând în urmă prieteni, apropiați și o familie îndurerată, dar și două județe în doliu.

Mâine, toți cei care au cunoscut-o și i-au cunoscut povestea tinerei își pot lua rămas bun pentru ultima dată. Carmen va fi înmormântată în localitatea natală, Pomi, din județul Satu Mare.

Cu mare tristețe în suflet va anunțăm ca ne vom despărți de iubita noastră fiica Carmen. Toți cei care vor sa fie alături de noi, să o petrecem pe ultimul drum, sunt așteptați la parastasul care va avea loc azi la ora 17.00 la capela din Pomi, iar înmormântarea va avea loc mâine data de 11 martie 2020, la ora 13.00”, a anunțat mama lui Carmen, conform Directmm.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA