AcasăEvenimentDOSARUL PARCOMETRELE – Ovidiu Nemeș, fost primar al municipiului Sighetu Marmației, a...

DOSARUL PARCOMETRELE – Ovidiu Nemeș, fost primar al municipiului Sighetu Marmației, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare

spot_img

DISTRIBUIȚI

DOSARUL PARCOMETRELE La câteva zile de la prima condamnare în Dosarul Avocații, Ovidiu Nemeș este condamnat pentru a doua oară la închisoare: 2 ani și 6 luni în Dosarul Parcometrele

În ziua de 21 octombrie 2016, Tribunalul Maramureș s-a pronunțat în Dosarul Parcometrele (dosar nr. 2357/100/2014), dosar în care fostul Primar al municipiului Sighet Ovidiu Nemeș, directorul economic din Primărie Ioan Bărbuș și consilierul juridic Dunca Mihaela au fost trimiși în judecată în cursul anului 2014 de către DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu.

Tribunalul Maramureș i-a condamnat pe cei trei inculpați astfel:

– Ovidiu Gheorghe Nemeș – doi ani și șase luni de închisoare, precum și la interzicerea exercitării unor drepturi;
– Ioan Bărbuș – doi ani și șase luni de închisoare, precum și la interzicerea exercitării unor drepturi;
– Mihaela Diana Dunca – un an și șase luni de închisoare, precum și la interzicerea exercitării unor drepturi.

Pentru cei trei condamnați, Tribunalul Maramureș a dispus suspendarea executării pedepsei cu o perioada de încercare diferită pentru fiecare dintre cei trei (patru ani și șase luni pentru Nemeș Ovidiu Gheorghe și Bărbuș Ioan, respectiv trei ani și șase luni pentru Dunca Diana Mihaela).

Sentința în acest dosar nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 zile de la comunicare.

Tribunalul Maramureș a menținut în continuare sechestrul asigurător instituit în cursul anului 2014 asupra unei părți din averea celor trei, până la repararea pagubei aduse municipiului Sighetu Marmației, în sumă de 703.348,78 lei.

Condamnarea în acest dosar vine în contextul în care fostul primar Ovidiu Gheorghe Nemeș și directorul economic Ioan Bărbuș au fost deja condamnați la închisoare într-un alt dosar în urmă cu doar cu câteva zile, Dosarul Avocații, dosar nr. 3828/100/2014).

Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Primarul Ovidiu Nemeș și pe încă doi inculpați, directorul economic din Primăria Sighet Ioan Bărbuș și doamna Dunca Diana-Mihaela, care îndeplinea funcția de secretar al Primăriei Sighet la data comiterii faptelor.

Procurorii arată în rechizitoriul întocmit în dosar că inculpaţii Nemeş Ovidiu Gheorghe, viceprimar al Municipiului Sighetu Marmaţiei la acea vreme, Bărbuş Ioan, director economic al Primăriei şi Dunca Diana Mihaela, consilier juridic al Primăriei și-au încălcat atribuţiile (stabilite prin fişa postului) şi dispoziţiile legale privind achiziţiile publice.

În data de 18.11.2009 inculpații au încheiat şi semnat, fără a fi emisă o hotărâre a Consiliului Local în acest sens, un contract de închiriere cu S.C. Alien Concept S.R.L. Oradea a zece automate de vânzare a tichetelor de parcare (parcometre), către Primăria municipiului Sighetu-Marmaţiei, în calitate de locatar şi astfel au cauzat un prejudiciu în valoare totală de 703.348,78 lei municipiului Sighetu Marmaţiei.

ovidiu-nemes-primar-sighetu-marmatiei-1

Tot din rechizitoriul DNA aflăm care este averea aparținând celor trei inculpați pusă sub sechestru aigurător, în vederea recuperării prejudiciului creat municipiului Sighet.

Ovidiu Nemeș are cel mai mult de suferit, partea din averea personală pusă sub sechestru fiind însemnată:

* casă de locuit în suprafață de 224 mp (S+P+1E);
* 4 terenuri situate în Sighet în suprafață totală de 3.432 mp:
* mai multe terenuri situate în alte localități decât Sighet în suprafață totală de 23.358 mp;
* 2 autoturisme: MERCEDES BENZ 200 D 123, de culoare verde, fabricat
în anul 1982 și TOYOTA N2 KUN 26 HILUX, de culoare gri, fabricat în anul 2009;
* 1 PLATFORMĂ WEIGER W2000F, de culoare gri, fabricată în anul 2002 (cel mai probabil platformă pentru transport cai);
* 1 armă de vânătoare cu ţeavă lisă marca BERETTA;
* 1 armă de vânătoare cu ţeavă ghintuită marca BLASER.

Ceilalți doi inculpați au scăpat mai ieftin:

Ioan Bărbuș:

* casă de locuit, situată în Sighetu Marmației;
* teren în suprafață de 544 mp, situat în Sighetu Marmației.

Diana-Mihaela Dunca:

* 1 autoturism marca DACIA LOGAN, de culoare gri, fabricat în anul 2007.

De asemenea, inculpații au fost obligați la plata de cheltuieli judiciare în sumă de câte 2.000 lei fiecare. (sighet247.ro)

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA