AcasăActualitate112DOSAR PENAL LA BORȘA - Polițiștii s-au autosesizat în cazul postării de...

DOSAR PENAL LA BORȘA – Polițiștii s-au autosesizat în cazul postării de pe Facebook prin care populația este îndemnată să participe la slujba de Înviere, în pofida Ordinelor Militare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliția orașului Borșa s-a sesizat despre faptul că pe rețelele de socializare a apărut o postare emisă în scris și care îndemna publicul să participe la slujba de Înviere din data de 19 aprilie. Asta deși Ordonanțele Militare interzic orice manifestare cu public.

Înscrisul postat pe Facebook cu mențiunea „Nu vor putea să ne amendeze sau să ne aresteze dacă suntem toți uniți!!! Dă-i mai departe” a atras momentan un dosar penal. Postarea a fost publicată și distribuită inclusiv de alte persoane. În urma verificărilor efectuate a fost identificată persoana care a postat declarația pe propria răspundere atașată și a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.

Organele abilitate au întocmit dosarul penal nr.472/P/2020 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Instigare publică” faptă prevăzută și pedepsită de Art.368 alin.1 Cod penal.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA