AcasăEvenimentDOSAR - Agenți de pază trimiși în judecată după ce au bătut...

DOSAR – Agenți de pază trimiși în judecată după ce au bătut un minor, la mall

spot_img

DISTRIBUIȚI

Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş anunță că procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Florin Alexandru Tarța și Andrei Husău.

Cei doi sunt sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi purtare abuzivă.
Procurorii spun că în data de 24 februarie 2016, în jurul orelor 16.30, inculpaţii, agenţi de pază aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au condus-o pe persoana vătămată minoră I.P.A., împotriva voinţei sale, într-o cameră situată în subsolul unui complex comercial din Baia Mare. Acolo i-au aplicat timp de aproximativ 15 minute mai multe lovituri peste corp şi în zona feţei, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 23-25 zile de îngrijiri medicale.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.

”Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul de presă.

Citește și: http://2.actualmm.ro/exclusiv-actualmm-ro-agentii-de-securitate-din-mall-ul-baimarean-au-snopit-in-bataie-un-minor-galerie-fotovideo/

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA