Acasăsinucidere maramuresDORINŢĂ - Statul francez vrea să își păstreze o minoritate de blocaj...

DORINŢĂ – Statul francez vrea să își păstreze o minoritate de blocaj la Renault

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prioritatea statului francez este menținerea unei minorități de blocaj la grupul auto Renault și nu aceea de a se implica în gestiunea alianței dintre Renault și constructorul auto japonez Nissan, a declarat marți seară ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, transmite Reuters.

Renault și Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deține 44,3% din acțiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acțiunile Renault. Cu toate acestea, Nissan nu are în prezent drepturi de vot la Renault, în timp ce statul francez, care în aprilie și-a majorat participația deținută la Renault de la 15% la 19,7%, a reușit să-și dubleze drepturile de vot la grupul auto.

Emmanuel Macron a încercat să calmeze îngrijorările șefilor de la Nissan, declarând că în cele din urmă Guvernul francez va reveni la participația sa inițială, respectiv 15,01% din acțiunile Renault. ‘Vom vinde aceste acțiuni și vom reveni la nivelul de 15,01% imediat ce va fi posibil’, a afirmat Emmanuel Macron în comisia pentru Afaceri Economice din cadrul Adunării Naționale, camera inferioară a Parlamentului francez. ‘Suntem în prezent implicați în discuțiile multiple care există între Nissan și Renault, care fac din noi un actor care nu poate interveni pe piață’, a adăugat oficialul francez.

Recent, Nissan a făcut o serie de noi propuneri pentru a pune capăt controlului managerial exercitat de partenerul francez și a limita influența statului francez în cadrul alianței Renault-Nissan.

‘Aceasta nu este viziunea noastră asupra alianței’, a explicat deputaților Emmanuel Macron. ‘Prioritatea noastră este să conservăm o minoritate de blocaj în adunarea generală, adică să protejăm capacitatea statului asupra deciziilor majore, să avem această minoritate de blocaj. În niciun caz nu vrem să ne implicăm în deciziile operaționale zilnice ale Renault și nici ale Nissan și nici să modificăm echilibrul care a dovedit eficacitatea alianței’, a spus ministrul francez al Economiei.

Alianța Renault-Nissan este considerată unul din rarele exemple de parteneriate de succes din industria auto. În dorința de a garanta locurile de muncă și investițiile din Franța, Guvernul francez este hotărât să-și mențină influența la Renault-Nissan. În schimb, Nissan a propus modificarea termenilor alianței cu Renault, în ideea de a echilibra relația dintre cei doi parteneri, în conformitate cu noile realități economice. Anul trecut, Nissan a vândut un număr de două ori mai mare de autovehicule decât Renault și a contribuit cu cea mai mare parte, 1,56 miliarde de euro, la profitul total de 1,9 miliarde de euro realizat de Renault.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA