AcasăEvenimentDorinţă de prefect: Profesorii universitari, implicaţi în proiectele de dezvoltare ale judeţului

Dorinţă de prefect: Profesorii universitari, implicaţi în proiectele de dezvoltare ale judeţului

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian a venit cu ideea ca profesorii din mediul academic universitar din Baia Mare să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte proiectele de dezvoltare ale judeţului. Cu ce ne-ar ajuta asta, nimeni nu ştie. Contează faptele,  nu vorbele până la urmă. Votul merge pe fapte, nu pe vorbe. Nu mai crede nimeni în vorbe de multă vreme.

După mai bine de 20 de ani,  întreaga conducerea a Centrului Universitar Nord Baia Mare al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca  a fost invitată la dialog cu privire  la starea învăţământului universitar maramureşean şi viitorul acestuia. Iniţiativa aparţine prefectului judeţului Maramureş Anton Rohian.

In prima fază prefectul judeţului a avut o întrevedere informală  cu prorectorul coordonator al Centrului Universitar băimarean prof.dr. ing. Dan Călin Peter, cu vicepreşedintele Senatului Universităţii doamna Georgeta Corniţă şi cu directorul general administrativ adjunct ing. Vasile Anitaş, după care, a urmat o întâlnire punctuală  cu decanii Universităţii.

Prefectul Anton Rohian a solicitat aceste discuţii pentru a analiza împreună cu conducerea Centrului Universitar Nord Baia Mare domeniile în care se dezvoltă judeţul nostru  precum şi paleta de specializări existentă la ora actuală. „ Este  o problemă care se află pe agenda mea de ceva vreme. E momentul să vorbim deschis şi să ne implicăm  activ în iniţierea şi dezvoltarea unor proiecte pe termen  mediu. Tinerii  trebuie să studieze în domeniile în care se pot manifesta pe plan judeţean şi naţional.

Mă doare să văd că studenţii noştri se specializează în ţară, iar mai apoi aleg să lucreze pentru diverse companii din străinătate. Trebuie să ne gandim la modul cel mai serios la ce pregătim pentru judeţ, de ce specializări este nevoie în economia judeţeană,  ce trebuie să suţinem mai exact.

Şi toate acestea este necesar să le facem noi autorităţile judeţene şi locale în colaborare cu dumneavoastră specialiştii din cadrul Universităţii. Doresc să conlucrăm pentru viitorul tinerilor maramureşeni, să iniţiem şi să dezvoltăm proiecte transfrontaliere pe diverse domenii, să vedem exact care sunt priorităţile de dezvoltare ale judeţului  şi de ce forţă de muncă este nevoie. ”  – a precizat Anton Rohian.

Iniţiativa prefectului a fost apreciată de cadrele universitare băimarene care au declarat că de peste 20 de ani nu au mai avut astfel de întrevederi informale cu reprezentanţii judeţului. „ Vă mulţumim pentru deschidere, pentru iniţiativa de a va întâlni cu noi  şi de  a discuta  problemele din Centrul Universitar Nord Baia Mare. Este foarte important pentru noi sa vedem că reprezentanţii judeţului se interesează de soarta învăţământului universitar şi că ne solicită implicarea în unele proiecte”, a declarat prorectorul coordinator al Centrului Universitar  Nord din Baia Mare prof.dr.ing. Dan Calin Peter.

Prefectul Anton Rohian  a propus în acest sens  întâlniri lunare cu cadrele  universitare în vederea consultării şi iniţierii unor proiecte de dezvoltare pentru judeţul Maramureş, proiecte  în care să fie implicaţi şi studenţii maramureşeni.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA