AcasăActualitateSocialDONAȚIE LA SPITALUL JUDEȚEAN – Măsuțe pentru înfășat și seturi de lenjerie...

DONAȚIE LA SPITALUL JUDEȚEAN – Măsuțe pentru înfășat și seturi de lenjerie pentru secția de pediatrie a Spitalului Județean „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

DONAȚIE LA SPITALUL JUDEȚEAN  Mai multe seturi de lenjerie și trei măsuțe pentru înfășat au fost aduse miercuri dimineața la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Acestea au fost donate de către Rotaract Baia Mare TEAM.

Tinerii au fost reprezentați de președintele ROTARACT Baia Mare TEAM – Brian Cristian și câțiva membri ai clubului – Daniel Costin, Borota Ionuț și Barboloviciu Andrei. Aceștia au fost întâmpinați de managerul interimar al spitalului, Dr. Pop Vasile, medicul șef al secției de Pediatrie din cadrul unității medicale – dr. Ceaunica Cosette și asistenta coordonatoare – Nadia Rogojan, care s-au declarat încântați de gestul tinerilor, mulțumind pentru donație, pe care o consideră foarte utilă.

„Mulțumesc, în numele bolnavilor, pentru acest gest, pe care îl primim cu inima deschisă. Orice donație este binevenită, deoarece este în folosul pacienților. Apreciem inițiativa tinerilor și le mulțumim”, a declarat dr. Pop Vasile, manager interimar al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.

Fondurile care au stat la baza achiziționării măsuțelor pentru înfășat și a lenjeriei au fost strânse prin proiectul „O cană de fericire”, care s-a derulat în cursul lunii Decembrie, în cadrul Târgului de Crăciun, potrivit informațiilor transmise de președintele ROTARACT Baia Mare TEAM, Brian Cristian.

Acțiunea s-a desfășurat în contextul împlinirii a 50 de ani de la înființarea primului grup ROTARACT.  Colaborarea tinerilor cu Spitalul Județean de Urgență va continua. Aceștia au în derulare un proiect, prin care vor dona unității medicale un agitator de trombocite.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA