Acasă Lifestyle Sănatate DONAȚIE LA SPITALUL JUDEȚEAN – Aparat de anestezie în valoare de 33.000...

DONAȚIE LA SPITALUL JUDEȚEAN – Aparat de anestezie în valoare de 33.000 de la Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară

DISTRIBUIȚI

DONAȚIE LA SPITALUL JUDEȚEAN La începutul acestui an, într-o conferință comună organizată de Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Asociația Prietenii Spitalului ”Dr. Constantin Opriș”, a fost anunțată demararea procedurilor de înființare a Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară, proiect ambițios pentru a cărui finalitate sunt necesari aproximativ 400.000 de euro.

La mai puțin de un an de la demararea campaniei, un aparat de anestezie, în valoare de 33.000 de euro, a fost donat unității medicale de către firma SIFA International, prin Asociația Prietenii Spitalului.

Afecţiunile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate şi morbiditate în Maramureș, iar realizarea unei asemenea specializări în cadrul Spitalului Județean se impune ca o necesitate.

Un argument ar fi că, în cazul unor situaţii de urgenţă s-ar evita deplasările spre compartimentele similare din afara județului, iar intervenţiile s-ar face într-un timp optim.

Funcţionarea unui Compartiment de Chirurgie Cardiovasculară presupune amenajarea unei săli de operaţie adecvate, precum şi existenţa în cadrul acesteia a unui sistem de circulaţie extracorporeală.

Campania se desfăşoară pe parcursul a doi ani, iar maramureșenii au fost invitați să contribuie la înfiinţarea acestui Compartiment de Chirurgie Cardiovasculară prin donații, sponsorizări, redirecționarea a 2% din impozitul pe venit sau a 20% din impozitul pe profit al societăţilor comerciale.

Toate acestea se pot face în contul Asociației Prietenii Spitalului ”Dr. Constantin Opriș” – RO09BRDE250SV48742102500 BRD Baia Mare.

Partenerii proiectului consideră că, prin demararea acestei campanii, întreaga comunitate maramureșeană își va aduce aportul la realizarea acestui obiectiv și, implicit, la creșterea performanței sistemului medical din Maramureș.

Biroul de presă al Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA