Acasă slolvacia DOLIU - Academicianul Ion Ianoși a murit la 88 de ani

DOLIU – Academicianul Ion Ianoși a murit la 88 de ani

DISTRIBUIȚI

DOLIU Academicianul Ion Ianoși a murit la vârsta de 88 ani. Corpul neînsuflețit al Profesorului Ion Ianoși este depus în imobilul din Str. Vulturilor nr. 11 (lângă Hala Traian). Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face vineri, 1 iulie, între orele 18.00-20.00, sâmbătă, 2 iulie și duminică, 3 iulie, între orele 10.00-16.00.

Incinerarea va avea loc luni, 4 iulie, ora 10.30 la Crematoriul Vitan-Bârzești (Șoseaua Vitan-Bârzești 9-11).

Academicianul Ion Ianoşi s-a născut la 1 mai 1928, în Braşov. A început Facultatea de Filosofie şi Litere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, iar în anul al doilea de facultate a plecat la studii în URSS, la Leningrad. Acolo a urmat Facultatea de Filosofie şi a obţinut licenţa în filosofie, fiind declarat şef de promoţie pe întreaga universitate. Datorită acestui fapt a primit acceptul de a se înscrie la doctorat, specialitatea estetică. La studii a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Janina Caffe-Theodorescu, care îi va fi alături timp de 66 de ani.

Întors în ţară în 1955, este angajat la Institutul de Teatru şi Film I.L. Caragiale din Bucureşti până în 1959. Din acest an este cadru didactic la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Între 1958-1965 a lucrat la Secţia Artă şi Cultură al CC al PCR. A publicat lucrări de filosofia culturii, istoria ideilor filosofice, estetică, teorie şi critică literară. Demn urmaş al lui Tudor Vianu, a scris şi a publicat o amplă prefaţă la Estetica acestuia.

Fin cunoscător al culturilor română, germană, rusă, maghiară, franceză, engleză şi americană a publicat de-a lungul anilor cărţi reprezentative din care enumerăm: Romanul monumental şi secolul XX, Thomas Mann, Dostoievski – tragedia subteranei, Sublimul în estetică, Sublimul în artă, Sublimul în spiritualitatea românească, Estetica, O istorie a filosofiei româneşti – în relaţia ei cu literature, Idei inoportune, Vârstele omului şi Internaţionala mea. Cronica unei vieţi.

continuarea aici

sursa foto

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA