AcasăActualitateSocialDoi hoti au fost trimisi in judecata de procurorii baimareni

Doi hoti au fost trimisi in judecata de procurorii baimareni

spot_img

DISTRIBUIȚI

Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului STOICA VASILE-CĂLIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi a coinculpatului FARCAŞ DORIN, sub aspectul săvârşirii aceleaşi infracţiuni. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În data de 03 martie 2013,inculpaţii Stoica Vasile Călin şi Farcaş Dorin, au sustras bunuri ce aparţineau părţilor vătămate H.D.D. şi B.G.S., cauzând un prejudiciu în valoare de 3.000 lei. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA