Acasăsinucidere maramuresDISTRACȚIE ȘI EDUCAȚIE - Muzicando, un joc românesc pornit din Maramureş care...

DISTRACȚIE ȘI EDUCAȚIE – Muzicando, un joc românesc pornit din Maramureş care va cuceri lumea

spot_img

DISTRIBUIȚI

Interviu cu Mihail Manole si Olimpiu Chişiu, creatorii sistemului de jocuri Muzicando.

– Domnilor, vă rog să spuneţi câteva lucruri despre dumneavoastră.

Mihail Manole: Prietenii îmi spun Gicu. Sunt născut pe data de 20.

Olimpiu Chişiu: Prietenii îmi spun Olimpiu. Sunt născut pe data de 20.

Mihail Manole: Da, dar eu sunt din iunie iar Olimpiu e din septembrie.

Olimpiu Chişiu: Da, dar tu eşti din 1964 şi eu sunt din 1974.

M.M.: Dacă mă mai enervezi o să spun ca eşti din Ţara Codrului şi aşa se explică faptul că eşti inginer silvic.

O.C.: Ha, ha! Tu lucrezi la muzeu pentru ca eşti din Ţara Maramureşului?

Sunteţi cunoscuţi ca cei doi inventatori al jocului Muzicando. Puteţi să ne daţi câteva detalii despre acest joc şi cum l-aţi conceput? Cum a apărut ideea acestui joc, câţi oameni au fost şi sunt implicaţi în apariţia lui?

M.M.: Pachetul de joc conţine un număr de 56 de cărţi de joc repartizate pe şapte serii de culori cu câte şapte valori diferite – note muzicale. Fiecare culoare are o a opta valoare, un semn grafic muzical: pentru roşu şi oranj – diez; pentru galben şi verde – becar; pentru albastru şi indigo – bemol; pentru violet – pauza de pătrime.

Îl considerăm un joc educativ, cu ajutorul căruia copiii se familiarizează cu succesiunea notelor muzicale şi cu succesiunea culorilor din spectrul luminii albe, cu numele unor muzicieni de marcă, cu câteva semne grafice muzicale şi cu un număr de 49 de instrumente muzicale. Este un joc ce solicită memoria, atenţia distributivă, periferică, îţi dă satisfacţii intelectuale, sunt situaţii de joc rezolvate prin strategii diverse, are toate calităţile de a fi jucat cu plăcere.

O.C.: Suntem doi creatori și avem parte de un grafician de excepție. În ianuarie 2012, în urma unei discuții cu un prieten a reieșit o “temă de casă” ce suna a provocare: să facem ceva pentru educația și cultura copiilor din ziua de azi în sensul în care în copilăria noastră aveam diverse jocuri prin care aflam despre animale exotice, porturi populare, instrumente muzicale…

M.M.: Olimpiu, cu care am pus la punct acest sistem de jocuri, a devenit partener la această muncă ce a durat aproape un an și jumătate. Cătălin Puicar a fost norocul nostru, muncind la acest set de reprezentări grafice a 49 de instrumente muzicale și a 7 personalități din muzica clasică, realizându-le în condiții excelente. L-am contactat în primele momente ale conceperii regulamentului şi pe Sztupár Alexandru Zoltán, profesor de muzică, un bun prieten, căruia îi datorăm alegerea numelor reprezentative din muzica universală. Am muncit toți trei la modul voluntar, în luna mai 2013 reușind să „scoatem de sub lumina tiparului” un mic tiraj, pe care l-am epuizat la această oră (luna mai 2015).

O.C.: A se înţelege prin această “epuizare” că prietenii noştri au devenit ambasadori ai sistemului de jocuri Muzicando, primind câte un pachet gratuit din partea noastră, trimiţându-ne poze din diverse locuri, pe care le-am colecţionat în albumul Muzicando across the world, pe Facebook.

M.M.: După calculele noastre, am făcut cadou peste 600 de pachete Muzicando.

O.C.: Suntem prietenoşi cu toată lumea. Gândindu-ne la un sistem, am făcut legătura între sunete şi culorile curcubeului. În sistemul nostru muzical având şapte note muzicale, la fel în cultura noastră sunt enumerate şapte culori ale curcubeului, am hotărît să abordăm „provocarea” din acest punct. Aşa cum am spus, jocul este conceput şi pentru nivelul unui copil de 9-10 ani, dar şi pentru un nivel de înţelegere mai profundă. Totuşi, pentru destui adulţi contactul cu Muzicando înseamnă şi completări la cultura generală.

M.M.: De fapt, este atât de simplu… se împart toate cărţile, sunt 56 în total. Dacă sunteţi patru jucători la masă se distribuie 14 cărţi fiecăruia, trebuie să termini de etalat înaintea adversarilor.

În general oamenii se tem că n-ar putea înţelege regulile unui joc nou. Cum se poate învăţa acest sistem de jocuri?

M.M.: Foarte simplu, spunem acum, având experienţa verificării regulamentului timp de aproape un an cu prietenii noştri de la Asociaţia de Ţurcă…

Sunteţi implicaţi şi în acest proiect?

M.M.: Sighetu-Marmaţiei este un mic municipiu cu vreo 35.000 de suflete. Am putea să spunem că ne cunoaştem toţi între noi. Ţurca este un alt proiect drag nouă şi prietenilor noştri cu care am salvat de la uitare acest joc sportiv tradiţional, ce va fi sport naţional.

O.C.: Muzicando este foarte ușor de învățat si nu este influentat de factorul „noroc”. Totul ține de strategie și ordinea în care etalezi cărțile pe masă, pentru că e un joc de etalare, câștigă cel ce termină de etalat cărțile din mână înaintea celorlalți. Am învățat copii de 10-12 ani la fel de ușor ca adulți cu diverse pregătiri și niveluri de înțelegere.

M.M.: Pe muzicando.wordpress.com există destul de multă informaţie şi suntem deschişi să răspundem oricăror nelămuriri la muzicando@hotmail.com . De altfel, ne dorim ca Muzicando să devină jocul românesc cu cele mai multe traduceri; până acum avem regulamentul tradus în şapte limbi, prieteni de-ai noştri lucrează în aceste momente la următoarele traduceri. Vrem ca acest sistem de jocuri să poată fi cunoscut de toată lumea, indiferent de rasă sau religie.

Cum vedeţi evoluţia jocului Muzicando? Are şanse să devină cunoscut pe plan internaţional, sau deja s-a şi întâmplat acest lucru?

M.M.: Avem organizate până la această dată un număr de 9 turnee din care unul – Master Muzicando Internaţional, cu participarea unei echipe din Italia. Așa cum am spus, avem prieteni deosebiți, pe Davide Simonazzi îl consider ca fiind un prieten bun, nu numai al nostru și al jocului Muzicando, dar și al Sighetului. Acest prieten a fost prezent împreună cu Gabriele Davoli la Master Muzicando International, în 24 august 2014, în Sighetu-Marmației.

Tot prin intermediul unui prieten drag, am colaborat la desfășurarea unei tabere internaționale, unde am avut șansa să ne împrietenim cu tineri din Taiwan, Turcia, Egipt, Italia, Slovenia, Croația, Franța, Polonia, Belgia, tineri care au fost de-a dreptul entuziasmați de jocul nostru, au dus cu ei câte un pachet, promițând să învețe și pe cei de acasă; deci, se întâmplă.

Felicitări pentru jocul fantastic pe care l-aţi creat şi care cu siguranţă, într-o bună zi va cuceri lumea. Vă doresc succes în continuare.

O.C.: Mulţumim şi noi, succesul sistemului de jocuri Muzicando se face cu oameni.

M.M.: Mulţumim tuturor oamenilor implicaţi în promovarea acestui joc românesc pornit din Maramureş.

Corespondent: Tatomir Ion-Marius

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA