AcasăActualitateSocialDin 1985 nu am mai văzut un director ROMATSA în Maramureş, Aleodor...

Din 1985 nu am mai văzut un director ROMATSA în Maramureş, Aleodor Frâncu a venit să vadă cum zboară avioanele pe cerul Băii Mari

spot_img

DISTRIBUIȚI

Aleodor Frâncu, directorul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA R.A. şi Dragoş Titea – directorul Direcţiei Juridice, Achiziţii şi Administrativ din cadrul ROMATSA, au făcut mai multe vizite la turnurile de control din nord-vestul României. Interesant este faptul că din anul 1985 nici un director al acestei instituţii nu a mai trecut prin Maramureş. Cei doi au fost însoţiţi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş Gabriel Zetea, preşedinte al PSD Maramureş.

De altfel, Dragoş Titea, care este şi secretar executiv PSD Maramureş,  are meritul de a-l fi invitat pe Aleodor Frâncu în Maramureş. Titea ocupa o funcţie executivă la ROMATSA, poziţie din care încearcă să ajute dezvoltarea infrastructurii aviatice din judeţul nostru. În municipiul reşedinţă de judeţ, Aleodor Frâncu, Gabriel Zetea şi Dragoş Titea s-au întâlnit cu prefectul de Maramureş Anton Rohian, cu Mihai Pătraşcu, director al Aeroportului Internaţional Baia Mare şi cu controlorii de zbor de pe aeroportul maramureşean. Directorul ROMATSA a fost plăcut impresionat de potenţialul aeroportului băimărean şi de modul exemplar în care lucrează aici controlorii de zbor. De altfel, şi acum, pe aeroportul din Baia Mare se află stagiari care se pregătesc să deservească marile aeroporturi din ţară şi, de ce nu,  din străinătate. „Eu am încercat şi din postură de secretar al Departamentului Infrastructură şi Transporturi din Consiliul Naţional al PSD să trag semnale de alarmă pentru modul în care funcţionau unele instituţii din România. Mă bucură faptul că înalţii demnitari din ROMATSA vin în Maramureş pentru a lua pulsul la faţa locului. Cred că l-am convins pe Aleodor Frâncu că există mult potenţial aici, în Maramureş şi sper ca primele rezultate concrete să se vadă cât mai curând” a precizat Dragoş Titea, secretar executiv PSD Maramureş.

La toate întâlnirile au fost abordate problemele cu care se confruntă Aeroportul Internaţional Baia Mare. Una dintre acestea o reprezintă modalitatea de scoatere din circuitul silvic a unei suprafeţe de pădure din vecinătatea Aeroportului, în vederea siguranţei traficului aerian. Pe de altă parte, subiectele au vizat modernizarea turnului de control a ILS+ului (instrument landing sistem – sistemele care ajută piloţii la aterizare şi decolare) şi a balizajului de la aeroportul nostru. „ Din punctul meu de vedere fiecare aeroport din România este foarte important. Este păgubos să vorbim despre desfiinţarea aeroporturilor. Toate sunt importante şi mă gândesc cât ne-ar costa acum dacă ar trebui să dezvoltăm şi să construim astfel de structuri. Îmi place ce văd în Baia Mare şi îi felicit pe controlorii de zbor. Am avut discuţii extrem de constructive cu vicepreşedintele Gabriel Zetea şi sper ca în curând să ma întors în Maramureş” a precizat Aleodor Frâncu, directorul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA R.A. Aceste declaraţii vin şi după cele făcute de premierul României Victor Ponta, care din postura de ministru interimar la Transporturi, a vorbit despre importanţa fiecărui aeroport din ţara noastră şi de faptul că TAROM ar trebui să aibă mai multe curse spre Baia Mare sau Oradea.

Gabriel Zetea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş

„Aeroportul Internaţional Baia Mare rămâne unul dintre obiectivele în dezvoltare la nivelul Consiliului Judeţean Maramureş. Orice mână de ajutor pe care o putem primi din partea autorităţilor centrale nu face decât să mai pună o piatră de temelie la menţinerea de Aeroport Internaţional Baia Mare şi apoi la dezvoltarea lui. Mă bucură enorm declaraţia primului ministru Victor Ponta în care, prin calitatea de ministru interimar la Ministerul Transporturilor, a vorbit public despre necesitatea dezvoltării aeroportului nostru. Asta arată că eforturile pe care le-am făcut în ultima vreme pe lângă primul ministru şi pe lângă consilierii domniei sale au dat roade.”

Radu ŢOLAŞ

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA