Acasă Actualitate 112 DIICOT A INTRAT PE FIR - Femei aduse în Baia Mare și...

DIICOT A INTRAT PE FIR – Femei aduse în Baia Mare și obligate să se prostitueze. Gruparea făcea și trafic de minori

DISTRIBUIȚI

La data de 10.06.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Suceava au efectuat un număr de 9 percheziții domiciliare, pe raza județului Constanța, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

În fapt, s-a reținut că cei 9 suspecți, toți din municipiul Mangalia, județul Constanța, au constituit în cursul anului 2017 un grup infracțional organizat și, în perioada august 2017 – martie 2018, au acționat în mod coordonat în scopul comiterii infracțiunilor de proxenetism, trafic de persoane și trafic de minori, membrii grupului obținând foloase patrimoniale importante în urma determinării și/sau înlesnirii practicării prostituției, precum și în urma exploatării sexuale a mai multor tinere, unele dintre acestea fiind minore.

Concret, membrii grupului racolau persoane tinere de sex feminin din zona rurală a județului Constanța, care, în principal, proveneau din familii dezorganizate cu o situație materială precară și care erau transportate pe raza altor localități din țară (Suceava, Botoșani, Brăila, Buzău, Bistrița, Cluj-Napoca, Sibiu, Zalău, Arad, Baia Mare, Oradea, Târgu-Jiu, etc.) unde erau cazate în apartamente închiriate în regim hotelier sau chiar în unități hoteliere, unde întrețineau raporturi și acte sexuale contra cost cu diverși „clienți”, banii astfel obținuți revenind membrilor grupului.

În realizarea activității infracționale membrii grupului, sau chiar tinerele care practicau prostituția, instruite de aceștia, au postat anunțuri în mediul online. În ceea ce privește această activitate, membrii grupului le instruiau pe tinere cu privire la modul gestionării anunțurilor postate, astfel încât acestea să fie primele în lista de căutări afișată de site, urmărindu-se racolarea unui număr mai mare de „clienți” și, în final, obținerea unor sume mai mari. De asemenea, tinerele erau instruite cu privire la tarifele practicate, precum și cu privire la modul de abordare a „clienților”, membrii grupului stabilind aceleași tarife când acționau pe raza aceleiași localități. De exemplu, pe raza municipiului Suceava, membrii grupului impuneau practicarea unor tarife mai mari, respectiv 150 de lei pentru un singur act sexual normal sau oral (cu finalizare), 250 de lei pentru o oră și 400 de lei pentru sex anal, în timp ce pe raza altor localități ca Târgu-Jiu, Arad sau Oradea s-au practicat tarife mai mici.

Membrii grupării infracțional organizate, în baza unei înțelegerii anterioare, și-au stabilit localitățile din țară în care să acționeze eficient, având ca scop final maximizarea câștigurilor. Astfel, membrii grupului urmăreau ca în aceeași perioadă, pe raza aceleiași localități, să practice prostituția sau să exploateze sexual cel mult de 3-5 tinere, sens în care la diferite intervale de timp localitatea, respectiv locația, erau schimbate, membrii folosind metoda cunoscută cu denumirea de „touring” (turism sexual), ce presupune schimbarea la o anumită perioadă de timp a spațiilor de cazare, precum și a orașelor în care persoanele de sex feminin au practicat prostituția.

Totodată, prin folosirea acestei metode, membrii grupului nu atrăgeau atenția organelor de urmărire penală, având în vedere faptul că aceștia nu acționau pe raza localității de domiciliu, iar documentarea și probarea activității infracționale era îngreunată în aceste condiții. Ba mai mult, aceștia acționau „din umbră”, sens în care le instruiau pe tinerele care practicau prostituția sau erau exploatate sexual cu privire la închirierea imobilelor, cu privire la postarea anunțurilor, cu privire la abordarea clienților și cu privire la modalitatea de remitere a sumelor obținute în urma întreținerii de raporturi sau acte sexuale contra cost, pentru a crea aparența că activitatea de prostituție se desfășoară de către aceste tinere pe cont propriu. Astfel, de regulă, în cazul închirierii de apartamente nu se întocmeau contracte în formă scrisă, deși membrii grupului erau cei care căutau astfel de locații și, uneori, îl contactau pe proprietar în vederea încheierii contractului. În general, tinerele care practicau prostituția erau folosite la activitatea de închiriere a apartamentelor sau a camerelor de hotel/pensiune.

Persoanele vătămate erau supravegheate direct de membrii grupului care, prin modul în care erau organizați, urmăreau să aibă un control asupra acestora și a sumelor încasate de la „clienți”. În acest sens, membrii grupului locuiau în aceleași locații folosite la practicarea prostituției, le controlau prin intermediul telefoanelor mobile, în ipoteza în care nu se aflau în aceleași locații, le solicitau la diferite intervale de timp predarea sumelor de bani obținute, banii fiind remiși în mod direct. În unele cazuri sumele erau puse la dispoziția membrilor grupului prin intermediari sau prin intermediul unui serviciu de transfer de bani. Astfel, pentru a ascunde legăturile dintre membrii grupului și tinerele care practicau prostituția, banii erau transferați unor rude (părinți, frați, veri) sau persoane din anturajul membrilor (prieteni, concubine, etc.).

Ascunderea legăturilor dintre membrii grupului și tinerele care practicau prostituția, constituia o preocupare specială în cazul minorelor traficate, aceștia cunoscând că faptele comise față de minori sunt mai grave. Astfel, la postarea anunțurilor pe site nu se foloseau fotografiile care le reprezentau pe minore, așa cum se proceda în cazul tinerelor majore, ci se utilizau imagini descărcate de pe alte site-uri de profil care reprezentau persoane de sex feminin îmbrăcate sumar sau în lenjerie intimă, având fața blurată pentru a nu putea fi recunoscute.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 9 persoane.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța, al luptătorilor din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline




Crap Art

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

RECOMANDĂRILE JANDARMILOR MONTANI – Ce trebuie să facem pentru a fi în siguranță pe munte

Jandarmii de la Posturile Montane Şuior, Cavnic, Valea Vaserului şi Borşa din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş şi-au intensificat acţiunile în zona de...

SITUAȚIE COVID-19 MARAMUREȘ – 3 MORȚI în 24 de ore. Numărul infectărilor a ajuns la 206

Numărul cazurilor noi de COVID-19, dar și al deceselor, crește în Maramureș. În ultimele 24 e ore, în județ s-au înregistrat nu mai puțin...

CRIMĂ BAIA MARE – Nagy Istvan, cel care a ucis-o cu burtalitate pe Ramona sub privirile fiicei lor de 2 ani, a fost arestat...

Autoritățățile maramureșene aduc noutăți în cazul crimei care a șocat întreaga comunitate băimăreană și nu numai. Nagy Istvan a fost arestat preventiv pentru 30...

ACTUALIZARE/ ANCHETĂ LA MĂNĂSTIRE – Starețul din Maramureș, acuzat că ține căpriori sălbatici în captivitate

Anchetă pornită de polițiștii maramureșeni în cadrul unei mănăstiri din Maramureș, după o postare controversată publicată de către un cetățean în mediul online. Mai...

ACTULIZARE/ ACCIDENT GRAV ÎN MARAMUREȘ – 4 victime, dintre care 3 copii, în Sarasău

Un accident rutier grav, în urma căruia au rezultat patru victime, a avut loc în urmă cu puțin timp pe raza localității maramureșene Sarasău. Potrivit...