Acasăsinucidere maramuresDICŢIONAR - Cele mai noi, mai trendy... cuvinte ale limbii engleze

DICŢIONAR – Cele mai noi, mai trendy… cuvinte ale limbii engleze

spot_img

DISTRIBUIȚI

DICŢIONAR ”Brexit”, care este definit ca ”retragerea Regatului Marii Britanii din Uniunea Europeană”, este clasat înaintea cuvintelor ”Trumpism” şi ”hygge”, ” sharenting” şi ”snowflake generation”.

DICŢIONAR Prima folosire a cuvântului Brexit a fost înregistrată în 2013, iar de atunci folosirea lui a crescut la peste 3.400%, anul acesta, când a avut loc referendumul. O astfel de creştere, transmite Collins, nu a fost întâlnită niciodată de la începerea monitorizării folosirii cuvintelor.

Cuvântul a fost inclus în cea mai recentă ediţie a dicţionarului, apărută anul acesta.

”«Brexit» este, fără îndoială, cea mai importantă contribuţie adusă limbii engleze de politică, în ultimii 40 de ani, de când scandalul Watergate a oferit comentatorilor sufixul «gate»”, a spus Helen Newstead, director al Collins.

Potrivit ei, Brexit se dovedeşte a fi mult mai adaptabil şi folositor ca Watergate. Familia de cuvinte cuprinde ”bremain” şi ”bremorse”, iar termenul a inspirat, de asemenea, multe jocuri de cuvinte, a mai spus reprezentantul Collins.

Ea a atras atenţia şi asupra termenului ”BrexPitt” sau ”Bradxit”, ce face referire la despărţirea actorilor Angelina Jolie şi Brad Pitt, dar şi ”Mexit”, pentru retragerea lui Lionel Messi, şi ”Bakexit”, legat de faptul că BBC nu va mai transmite show-ul culinar ” The Great British Bake Off”.

”Trumpism” face referire la politicile susţinute de liderul republican Donald Trump, în timp ce ”hygge” este un concept danez al stării de bine.

citeşte şi BREXIT – Înalta Curte a decis că Parlamentul dă votul pentru ieşirea din UE

”Sharenting” este definit ca obişnuinţa de a folosi social media pentru a distribui ştiri şi imagini, iar “snowflake generation” vorbeşte despre generaţia tinerilor adulţi din anii 2010, care nu sunt atât de mobili faţă de generaţiile anterioare.

sursa

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA