AcasăNews AlertDEZVOLTARE - Aeroportul Baia Mare, aproape de finalizare

DEZVOLTARE – Aeroportul Baia Mare, aproape de finalizare

spot_img

DISTRIBUIȚI

DEZVOLTARE Aeroportul Baia Mare a depășit și ultimul obstacol în implementarea proiectului de modernizare și reabilitare a aerogării.

DEZVOLTARE În urmă cu câteva zile, Ministrul Mediului a semnat ordinul prin care a aprobat scoaterea definitivă a fondului forestier național a unui teren în suprafață totală de trei hectare, pe care va fi realizat un drum perimetral, parte a planului de dezvoltare.

Chiar dacă avizul a fost depus în urmă cu patru luni, aprobarea a venit doar acum.

Lipsa acestui ordin a fost singurul impediment pe care l-a avut Aeroportul Baia Mare în finalizarea și predarea investiției.

„Am depășit și ultimul obstacol legal pentru realizarea investiției.

Ni s-a comunicat ordinul doamnei ministru al Mediului, Cristiana Pașca Palmer, prin care s-a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenului în suprafață de trei hectare.

După exploatarea masei lemnoase conform prevederilor legale în vigoare, lucrările contractate vor fi finalizate în câteva zile”, a arătat Dorin Buda, directorul Aeroportului Internațional Baia Mare.

Pe viitor, urmează ca aparatele de radio-navigație să fie repoziționate astfel încât aterizările să fie efectuate în cel mai sigur mod.

Citeşte şi MODERNIZARE – Aeroportul Internațional Baia Mare, operațional din punct de vedere al curselor la începutul lui 2017

Compania italiană Thales, producătorul echipamentului ILS (singurul echipament care asigură aterizarea instrumentală de precizie la aterizare), urmează să vină în Baia Mare pentru aviza proiectul tehnic aferent, ca mai apoi constructorul să poată muta echipamentul pe noua poziție.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA