spot_img
AcasăNews AlertDEZVĂLUIRI (II) - Alianța dintre PSD & Co și PNL funcționează bine...

DEZVĂLUIRI (II) – Alianța dintre PSD & Co și PNL funcționează bine când la mijloc e execuția lui Cherecheș: primul dosar DNA, fix când a spus NU cianurării. Coincidență sau răzbunare?

DISTRIBUIȚI

Grupul politic de tip mafiot interesat de eliminarea lui Cătălin Cherecheș din administrația locală și viața publică este format din mai multe medii. Alianța USL funcționează încă bine la nivel local, chiar dacă PNL și PSD par să fie tabere diferite. Când vine vorba de Cherecheș, nu doar liberalii își doresc îngenunchierea acestuia, la fel de angrenați fiind și cei din PSD.

Tătaru și Iancu, alături de nașul “Laci” și un prejudiciu de 12 milioane de dolari provocat Statului Român

Florin Tătaru, actualmente deputat PSD, fost afacerist în zona de alcool împreună cu colegul său Iancu Aurel, dar și cu Corin Cherecheș (coincidență de nume cu primarul, pe care Corin a exploatat-o deseori). Tătaru și Iancu devin membri PSD în momentul în care au probleme penale în afacerile cu alcool (care a culminat cu evenimentul pușca în anusul unui angajat, în momentul în care s-au separat de Corin. Despre acest episod a relatat pe larg și presa centrală: http://www.evz.ro/fenomenul-don-costel-revine-candidatul-usl-din-maramures-a-rapit-un-om-si-l-a-dus-in-pa-9413.html). Unul dintre susținătorii lor, interesați financiar la momentul respectiv și cel care le proteja activitatea infracțională, era Vasile Mureșan, poreclit “Laci” (despre el puteți citi și în primul episod al dezvăluirilor, aici: http://2.actualmm.ro/dezvaluiri-i-cine-vrea-sa-puna-stapanire-pe-baia-mare-cine-trebuie-executat-pentru-asta-primul-episod-pnl-co/), fost inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, fost șef al Serviciului județean 0215, fost șef de filaj la nivel național al aceluiași 0215, actual șef de cabinet al președintelui Mișu Negrițoiu și asociat, prin fiul său Bogdan Mureșan, cu PNL-istul Cristian Niculescu Țâgârlaș în firma de pază Sica Guard. Acest Mureșan este unul dintre personajele cheie din subsolul politicii maramureșene. Singurul pe care nu l-a putut subordona fiind primarul Cătălin Cherecheș pe care încearcă de mai bine de 15 ani să îl discrediteze, să-l termine.

Revenind la Florin Tătaru, el este și finul lui Vasile Mureșan în urma căsătoriei forțate sentimental cu o doamnă procuror. Asta pentru a penetra și acest sistem. Deputatul dornic să se vadă primar este în stare de orice, activând prietenia eternă cu Aurel (Relu) Iancu pentru a-și atinge scopul. De fapt, omul se dorește ocupant de o funcție care să-i asigure un venit sigur știind că nu mai are nici o șansă să mai ajungă parlamentar. Chiar prin intermediul lui Iancu a încercat să negocieze funcția de viceprimar după alegeri, dar a fost refuzat categoric de primar știind intențiile murdare ale grupului infracțional din care fac parte.

Esența interesului lor are trei ingrediente: Remin, Romaltyn și XS Sud. De ce oare?

Oare pentru că Aurel (Relu) Iancu este cel care coordonează din umbră societatea de insolvență PARETO care gestionează falimentul Remin? De mai bine de șapte ani acest individ, erijându-se în reprezentant al lichidatorului PARETO (societate condusă de soția sa, Liliana Iancu), a gestionat și gestionează toate activele companiei miniere Remin. De fapt, e cel care a blocat orice fel de inițiativă de a revigora mineritul în Maramureș. A avut o singură performanță: a vândut piritele aurifere către o companie din Elveția, generând un prejudiciu statului de aproape 12 milioane de dolari, lăsând în caietul de sarcini, respectiv în contract, o variabilă legată de concentrația de arsen, pentru a putea jongla cu prețul în favoarea buzunarului bine ascuns prin țări străine. 

Traficul de influență, cea mai vizibilă activitate parlamentară a deputatului PSD

Pentru toate manevrele avea nevoie de susținere politică, începând cu perioada 2008 – 2012 când s-a apropiat de PD-L prin Mircea Man și Blejnar, coordonat fiind în acțiunea politică de Marian Ilea, despre care vom mai scrie. După venirea lui Ponta la putere, l-a luat aproape pe finul acestuia, Gabriel Zetea (acesta este finul lui Victor Ponta, dar și a lui Dan Mihalache, poreclit în zona Vișeului “Mona” – nu știm de ce, pentru că albastru la față nu e…). Așadar, Iancu împreună cu Zetea încep să bată drumurile Bucureștiului și să bată la porțile Guvernului. Cel care îi primea cu brațele deschise era Vlad Stoica, șeful de cabinet a lui Ponta. Totuși, era obositor pentru ei să facă atâtea drumuri și aveau nevoie de un pion fix în București, așa că l-au propulsat pe Florin Tătaru ca deputat. Se vede că singura activitate parlamentară a acestuia a fost traficul de influență pentru Remin, respectiv pentru a susține interesele PARETO Grup, lichidatorul Remin. Se vede din interpelările pe care acesta le-a avut, din declarațiile sale politice, ce să mai spunem de lucrurile care nu sunt la vedere. Toate aceste gesturi erau decontul pe care trebuia să îl facă pentru susținerea electorală și financiară din campania în urma căruia a devenit deputat. Uneori, primea mici atenții de la Iancu, precum renovarea casei de pe str. Mierlei. Renovarea a fost realizată de firma Flamgard, după ce Aurel Iancu i-a dat în mod ilicit ginerelui proprietarului societății să dezasambleze și să vândă niște fier de la o firmă din Tăuții de Sus (Foremar, se pare) pe care la fel, o gestionează prin PARETO în insolvență sau faliment.

NU-ul ferm al lui Cherecheș în privința cianurării, supărarea supremă pentru grupul Zetea – Iancu –  Tătaru – Stoica – Ponta

Supărarea pe Cherecheș a grupului Zetea – Iancu – Tătaru –  Stoica –  Ponta a intervenit major când primarul, chiar sub presiuni politice și judiciare, la începutul anului 2013, a refuzat încă o dată repornirea instalației de la Aurul SA, actualmente Romaltyn. Vă reamintim că încă din 2009, când devenise deputat, Cherecheș s-a opus exploatării minereurilor prin cianurare în mijlocul orașului. Prima avertizare fiind în 2013, primul dosar penal al primarului în baza unor note ale serviciilor secrete, știut fiind faptul că atât Vlad Stoica, șeful de cabinet a lui Ponta și un important om de afaceri care își dorește repornirea activităților de prelucrare prin cianurare au legături cu aceste structuri. Iar Iancu și Tătaru au legături cu 0215 prin Vasile Mureșan și Augustin Bărbos.

Ajungând în zilele noastre, un om de afaceri influent, interesat de repornirea activității de prelucrare prin cianurare, nu a uitat opoziția pe care Cătălin Cherecheș, încă viu după lovitura pe care i-a aplicat-o cu dosarul DNA din 2013, a mers mai departe prin orice mijloace. L-a corupt pe deputatul Mircea Dolha, care inițial căzuse în plasa afaceristului susținând împotriva primarului activitatea de cianurare, apoi senatorul Liviu Marian Pop a fost cel “uns” la cererea omului de afaceri (adică a cerut mită), pentru a susține activitatea poluantă și periculoasă care a adus și tragicul accident ecologic în anul 2000.

Pași pentru a obține influență asupra instanței maramureșene

Apropiindu-se alegerile locale, influenții interesați de repornirea activităților de cianurare, știau că singura șansă să repornească uzina ucigașă din mijlocul orașului era să îl elimine pe Cherecheș și să aibă majoritate în Consiliul Local Baia Mare după alegerile locale din 5 iunie 2016. În acest sens, au introdus pe lista consilierilor locali propuși de PSD, chiar pe primele trei locuri, o doamnă care a beneficiat de finanțare din partea cianuratorilor în ultimii ani. De asemenea, au pus din partea PNL și candidatul lor la primărie.

Un mic detaliu în lupta Grupului Tătaru – Iancu cu primarul Cherecheș este Nistor Lihet. Om pus în locul lui Tătaru director economic la Romsilva Maramureș, după ce social democratul a ajuns deputat. Acum, chiar și cu o condamnare cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului, Nistor Lihet se află pe lista PSD, dar persoana vizată nu e el, ci cumnată acestuia, președintele instanței maramureșene. Propulsarea politică a cumnatului are rolul de a obține un minim de control asupra instanței maramureșene. Brusc, primarul Cherecheș primește două decizii negative în interval de 5 zile la instanța condusă de cumnata omului grupului Tătaru – Iancu… Ce coincidență!

Unul dintre avocații primarului, motiv de răzbunare pentru Iancu

Ura pe care grupul Iancu – Tătaru o are în ceea ce îl privește pe Cătălin Cherecheș s-a amplificat când Mihai Pop-Cerneanu a devenit avocatul primarului. Acesta, în perioada comunistă, fusese procuror și l-a anchetat pe tatăl lui Aurel Iancu pentru delapidare, acesta fiind cel care administra la vremea respectivă Hotel Carpați. Avocatul fiind cel care știe multe elemente de ordin comportamental din tinerețea, dar și din prezentul lui Iancu, a dus se pare la o frică de-a acestuia de a avea vreo implicare în viața publică. Se pare că Iancu ar fi semnat un angajament cu securitatea în tinerețea lui, mai mult, există și declarațiile incriminatoare despre tatăl său care a decedat în închisoare (se spune că acesta s-ar fi sinucis). Așadar, Florin Tătaru este de fapt Aurel Iancu. Pentru că Iancu e păpușarul.

Interesele grupului Iancu – Tătaru la XS SUD și Maramureș TV

O altă combinație cu iz mafiot îl reprezintă modul în care Iancu a pus mâna pe Trustcomin și XS Sud, pe care le-a băgat în insolvență, coordonându-le acum prin lichidatorul PARETO. Se pare că l-a subordonat, constrâns și șantajat pe Ioan Baltă, patronul XS Sud și Trustcomin și i-a luat firmele sub control. Dorința grupului Tătaru – Iancu fiind să controleze asfaltările în oraș și în județ, iar dacă ar avea controlul asupra Consiliului Local Baia Mare și a Consiliului Județean Maramureș ar putea să o facă în cel mai lejer mod cu putință, la cea mai proastă calitate și la cel mai mare preț.

De asemenea, Iancu a pus mâna pe Maramureș TV și Informația Zilei, aceste instrumente de presă aparținând firmei XS Sud (asfaltatorul insolvent), iar controlul și-l exercită direct sau prin interpusul Marian Ilea, om pe care Iancu și Tătaru l-au așezat precum lipitorile, milogindu-se să mai primească de la ziaristul poreclit Monșer câte un editorial sau câte o laudă falsă, chiar critici la adresa adversarilor. Bineînțeles că se vede de la mare distanță cum au adunat în insectarul Maramureș TV toate “gângăniile” care de-a lungul timpului au mâncat din mâna lui Cherecheș și apoi l-au mușcat: Roșiianu (infractor cu acte în regulă, despre care nici măcar nu ar trebui să pomenim), A. Rusu (un individ frustrat și isteric, căruia primarul i-a plătit ani de zile sume considerabile, chiar l-a ajutat să-și construiască o casă și, culmea, l-a ajutat și cu aproximativ 8000 de lei pentru ca nevasta lui să nască la Cluj, femeia fiind supusă, spune gura lumii, unor umilințe de nedescris din partea soțului), C. Vischi etc. Mai mult, l-au adus și pe Dobocan, cel care de vreo 6 – 7 ani nu poate trăi din cauza existenței lui Cătălin Cherecheș. Unii consideră că problema lui Dobocan în raport cu primarul este de fapt o frustrare față de bărbatul Cătălin Cherecheș și nu față de funcția în care acesta a fost ales. Ce să-i faci dacă unii sunt din aluat mai bun 🙂 Jurnalistul merge zi de zi la sala de forță pentru a crește în… biceps, precum candidatul PNL, dar sigur nu crește niciunul unde ar avea poate nevoie… 🙂

În scenă apare denunțătorul Șpan, coordonat de alianța PSD – PNL

Iancu, la un moment dat, îl sfătuiește pe Cristian Șpan, denunțătorul lui Cherecheș, să ceară insolvența trustului eMaramureș. Zis și făcut. Doar că Șpan Cristian, acționar al EMM alături de tatăl lui, devine creditor minoritar, iar INSERV SA (societate aflată tot în insolvență gestionată de PARETO, adică Iancu), devine creditor majoritar. Astfel, Iancu obține controlul EMM, se pierd licențele și trustul dispare, de fapt dorindu-se ca primarul Cherecheș să nu mai aibă unde să vorbească public, din februarie fiind interzis la Maramureș TV, iar la TL+ primit cu timiditate (aici, proprietarul având anumite obligații istorice față de grupul Iancu – Orzac, rurarul personaj din spatele candidatului PNL – Cristian Anghel).

Si astea sunt doar 10% din toate interesele acestui grup politic de tip mafiot. Vom continua într-un episod viitor.

ActualMM

Citeste AICI DEZVĂLUIRI (I)

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








TE-AR MAI PUTEA INTERESA