spot_img
AcasăActualitate112DEZBATERI PREVENTIVE - Poliţiştii au discutat cu elevii din Baia Sprie despre...

DEZBATERI PREVENTIVE – Poliţiştii au discutat cu elevii din Baia Sprie despre consecinţele consumului de droguri

DISTRIBUIȚI

DEZBATERI PREVENTIVE Marţi, 14 noiembrie, Poliţia oraşului Baia Sprie a susţinut o activitate preventivă cu elevii Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie.

Întâlnirea a avut loc la Casa de Cultură a oraşului. Informaţiile furnizate au vizat prevenirea consumului de droguri şi etnobotanice în rândul tinerilor.

La dezbateri au participat şi reprezentanţi din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog şi din cadrul Agenţiei Naţionale a Penitenciarelor – Penitenciarul Baia Mare.

Publicul, format din 150 de elevi ai claselor VII-XII şi 22 de cadre didactice, a fost deosebit de interesat de tema dezbătută, adresând întrebări atât specialiştilor, cât şi celor doi deţinuţi prezenţi în sală.

Este vorba de două persoane condamnate pentru comiterea de infracțiuni la regimul drogurilor, respectiv infracțiuni cu violență (tâlhărie) care au povestit despre modul în care au început să consume astfel de substanțe, declinul care a urmat pentru ei şi, într-un final, condamnarea şi încarcerarea în penitenciar.

Totodată, aceştia au prezentat aspecte din viaţa trăită după gratii, greutăţile cu care se confruntă şi regretele pe care le au în fiecare clipă pentru deciziile luate şi faptele săvârşite.

Specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog Maramureş au prezentat un material video care ilustrează efectele nocive ale consumului de droguri asupra sănătăţii fizice şi psihice.

De asemenea, şeful Poliţiei Oraşului Baia Sprie, subcomisar de poliţie Turda Gheorghe, având experienţă în combaterea criminalităţii organizate, a făcut o sinteză a principalelor categorii de droguri, cu accent pe efectele distructive ale fiecăreia şi a punctat pedepsele ce pot fi aplicate atât consumatorilor cât şi traficanţilor.

Informaţii furnizate de IPJ Maramureş

 

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








TE-AR MAI PUTEA INTERESA