Acasă Administrație DEZBATERE PUBLICĂ BAIA MARE - Cetățenii vor putea închiria locurile de parcare....

DEZBATERE PUBLICĂ BAIA MARE – Cetățenii vor putea închiria locurile de parcare. 20.000 de locuri de parcare din cartiere puse la dispoziția băimărenilor

DISTRIBUIȚI

Parcările de reședință amenajate pe teritoriul Municipiului Baia Mare vor fi folosite în curând după reguli foarte clare. Asta după ce la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, de astăzi,6 august, a fost lansat în dezbatere publică Regulamentul de organizarea și funcționare al acestor parcări.

Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare a gândit înființarea, organizarea, coordonarea și reglementarea parcărilor de reședință ținând seama de mărimea, respectiv gradul de dezvoltare al municipiului, regulamentul având ca scop rezolvarea favorabilă a nevoii de parcare prin alocarea unui astfel de loc pentru un număr cât mai mare de solicitanți. În acest sens a fost deja finalizată acțiunea de inventariere a parcărilor de reședință existente, dar și a spațiilor care ar putea fi transformate în astfel de parcări, urmând ca aproximativ 20.000 de astfel de locuri de parcare să fie puse la dispoziția băimărenilor.

Specialiștii din cadrul primăriei au întocmit documentația care vizează procedura de închiriere, fiind stabilite totodată criteriile /punctajele care vor sta la baza acordării locurilor de parcare precum și documentele pe care solicitanții vor trebui să le depună în vederea obținerii acestora.

Potrivit regulamentului lansat în dezbatere publică în parcările de reședință se va putea licita câte un loc de parcare pentru fiecare apartament, indiferent de numărul de persoane care îl locuiesc sau de numărul de autoturisme deținute. Parcările vor fi libere între orele 08.00 – 16.00, iar ulterior în intervalul orar 16.00 – 08.00 vor putea fi folosite doar de către persoanele cărora le-au fost închiriate. Criteriile de atribuire a contractului de închiriere sunt: cel mai mare nivel al chiriei; capacitatea economico-financiară a ofertanților; protecția mediului înconjurător precum și condițiile specifice impuse de natura bunului închiriat.

Administratia Publică Locală inițiază această dezbatere publică pentru a găsi soluția optimă și pentru a da posibilitatea tuturor cetățenilor să -și exprime punctul de vedere. Ne dorim să existe o organizare clară în ceea ce înseamnă locurile de parcare publice – de pe bulevarde, din zonele piețelor publice sau a instituțiilor unde cetățenii se deplasează în diferite scopuri – și locurile de parcare rezidențiale, astfel încât oamenii să știe atunci când vin acasă că au un loc de parcare rezervat și într-un interval cuprins între ora 16.00 și ora 8.00 dimineața să poată liniștiți să își parcheze mașinile, în perioada activă a zilei locurile de parcare urmând a fi libere” a declarat primarul Cătălin Cherecheș.

În parcările de reşedinţă se vor atribui în mod gratuit locuri de parcare persoanelor cu dizabilităţi, încadrate în grupele „grav” sau „accentuat”, veteranilor de război şi beneficiarilor Decretului – Lege nr.118/1990 cu modificările şi completările ulterioare, posesori de autovehicule, dacă solicită şi dacă dovedesc cu documente aceste situaţii.

Nu pot participa la licitatie persoanele care deţin parcări cu copertină sau garaje autorizate pe domeniul public/privat al Municipiului Baia Mare, dar nici persoanele fizice care nu pot dovedi domiciliul/rezidenţa şi persoanele juridice care nu pot dovedi calitatea de proprietar sau chiriaş al unui apartament/spatiu cu altă destinaţie decât locuinţă, în imobilele arondate parcării de reşedinţă. Regulamentul poate fi consultat pe www.baiamare.ro.

ActualMM

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline




Crap Art

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

ULTIMA ORĂ: ACCIDENT ÎN BAIA MARE – Biciclist lovit de mașină pe strada Bujorului

Un accident rutier a avut loc în această seară pe strada Bujorului din municipiul Baia Mare. Potrivit primelor informații, se pare că un biciclist...

ACTUALIZARE/ LA PISCINA DIN SĂCĂLĂȘENI – Tânăr salvat de la moarte în ultimul moment

Grav incident cu puţin timp în urmă la Săcălăşeni, la piscină. Un tânăr a coborât pe topogan, pe burtă, cu capul in jos, iar...

SE AMENAJEAZĂ ȘI UN LOC DE JOACĂ PENTRU COPII CU DIZABILITĂȚI – Situația lucrărilor de modernizare și construire de noi locuri de joacă în...

Rând pe rând locurile de joacă din Municipiul Baia Mare sunt reamenajate și modernizate. Proiectul demarat în acest sens de primarul Cătălin Cherecheș se...

POLIȚIȘTII ÎN ACȚIUNE – Băimărean arestat după ce a furat mai multe biciclete din scări de bloc

În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au identificat un bărbat de 31 de ani...

Noua Casă: tot ce trebuie să știi despre noul program de creditare

Guvernul României a înlocuit programul național de creditare Prima Casă cu Noua Casă. Noul program vine cu o serie de îmbunătățiri, printre care și...