AcasăNews AlertDEZBATERE - Amenajarea urbanistică a cartierelor discutată cu cetățenii. Primarul Cătălin Cherecheș...

DEZBATERE – Amenajarea urbanistică a cartierelor discutată cu cetățenii. Primarul Cătălin Cherecheș răspunde nevoilor băimărenilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Nemulțumirile legate de zonele în care s-a adoptat măsura undei verzi, accesul în cartiere și alte chestiuni care țin de amenajare urbanistică au fost supuse unor discuții între cetățeni, primarul Cătălin Cherecheș și alți responsabili din administrația publică locală. La dezbaterea publică organizată luni, 21 martie, au fost prezenți cetățeni care locuiesc în zona străzilor Aviatorilor, Gheorghe Bilașcu, Moldovei și George Coșbuc.

Au fost convenite soluții care să mulțumească cetățenii, dar care să rezolve și problema aglomerării în trafic. Măsura propusă este modelarea de trafic și va fi implementată curând astfel încât prin intermediul ei să existe o situație clară a mașinilor care circulă în această zonă a municipiului precum și a orelor la care este trafic aglomerat. Odată ce se vor cunoașe aceste aspecte, Administrația Publică Locală va lua măsuri pentru fluidizarea traficului rutier.


Modelarea de trafic va ajuta reprezentanții Administrației Publice Locale să aibă o statistică a mașinilor care tranzitează zonă, a nevoilor de a amenaja stații de autobuz pentru cetățeni precum și identificarea orelor la care se creează ambuteiaje.


Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: „Facem o modelare de trafic doar pentru zona asta. În mod științific vedem care sunt soluțiile. Durează o săptămână maxim și nu stăm după tot orașul pentru că avem aici o problemă și o analizăm punctual. Așa știm exact tot ce intră, ce iese din cartier, care sunt problemele celor din zonă și în două săptămâni aflăm care sunt problemele de circulație. Astfel știm și noi ce avem de făcut când intrăm să facem lucrări în cartier. De asemenea, o să știm la ce ore este cel mai intens trafic, cei care circulă cu autobuzul unde le amplasăm stații. Nu ne raportăm doar la mașini și probleme de trafic. Această modelare va scoate foarte clar în evidență nevoile din zonă și vom aplica soluțiile pentru rezolvarea problemelor în ceea ce privește traficul din zonă”.


Mihaela Pușnava, urbanist: „Astfel de schimbări cred că astăzi când tehnologia este la îndemâna noastră nu mai pot fi făcute doar la nivel de supoziții. Atât eu cât și colegii mei vom încerca toate aceste modificări într-un studiu de trafic care ne arată într-un program, într-un soft ce efect are orice modificare altfel spunem povești. Specialiștii trebuie să își spună cuvântul iar noi ca urbaniști facem politică de dezvoltare și nu inginerie de trafic. Este adevărat că atunci când dorești de exemplu să favorizezi bicicliștii este o decizie de politică și nu neapărat de cum circulă mașinile mai fluent în oraș pentru că veți vedea în anii care urmează că atât Comisia Europeană cât și Parlamentul va introduce mărirea taxelor pentru mașini pentru că trăim într-o eră în care nevoia de a reduce emisiile de poluanți din traficul de mașini este din ce în ce mai mare iar orașul trebuie să fie într-adevăr pentru oameni. Este normal ca atunci când avem o nevoie de a circula să nu facem modificări fără să le dezbatem”.


Cetățenii prezenți la dezbatere, de acord cu propunerea primarului

MEZ_0058

Soluția propusă de către primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a fost acceptată în unanimitate de către băimărenii prezenți la dezbaterea publică. Modelarea de trafic ar urma să fie aplicată în maxim două săptămâni.„Sunt suficiente trei puncte de observație și numărătoare. De fapt sunt numai trei puncte de ieșire din zonă. Odată ce se ia linia de dorință a fiecărui om numai pentru orele de vârf în două zile se poate face o treabă. Se pune pe calculator și așa de bine se vede rezultatul. Noi nu putem să analizăm cea mai bună soluție până nu facem măsurătoarea. Asta au dovedit-o toate studile care s-au făcut în Baia Mare și trebuie să recunoaștem că s-au făcut și merge bine”, a spus unul dintre băimărenii care ai participat la dezbaterea publică.Soluțiile luate în urma rezultatelor obținute de la modelarea de trafic vor fi cuprinse în planul de mobilitate realizat la nivelul municipiului Baia Mare.
ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA