Acasăoameni noiDEŞTEPŢI - Elevii români au obţinut două medalii de aur la Olimpiada...

DEŞTEPŢI – Elevii români au obţinut două medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie

spot_img

DISTRIBUIȚI

DEŞTEPŢI. Eleva plutonier Sabina Calișevici, din Câmpulung, și Adrian Toma, din Focșani, au adus României două medalii de aur la faza internațională a Olimpiadei de Geografie, care s-a desfășurat în China, la Beijing. Radu Artiom din Bucureşti şi Sorina Avădanei, din Neamţ, au cucerit medaliile de argint, respectiv bronz.

Sabina Calișevici învață la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc și s-a calificat la Olimpiada Internaţională de Geografie de la Beijing după ce a obținut primul loc la Olimpiada Națională de Geografie, care s-a desfășurat la Sibiu, în perioada 17-23 aprilie. Sabina a participat la probele suplimentare pentru accederea în lotul naţional și s-a pregătit intens pentru faza internațională a olimpiadei, sub îndrumarea profesorului Radu Ciumașu.

Adrian Toma a absolvit clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Unirea” din Focșani și a obținut de asemenea primul loc la Olimpiada Națională de Geografie. Adrian este în prezent student admis fără concurs la Facultatea de Geografie din cadrul Universității din Iași. Tânărul s-a pregătit pentru concurs sub îndrumarea profesorului Octavian Dragomir.

Lotul României a fost pregătit de profesorii Dorin şi Cornelia Fiscutean. La competiţie au participat 29 de ţări, competitorii susţinând trei probe, toate în limba engleză. Medaliile vor fi decernate luni, la Beijing.

Sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA