Acasă Actualitate Social DESPĂGUBIRI DE LA CFR – Vezi ce poți face dacă ți s-a...

DESPĂGUBIRI DE LA CFR – Vezi ce poți face dacă ți s-a anulat trenul sau are întârzieri mari

DISTRIBUIȚI

DESPĂGUBIRI DE LA CFR   Starea nefavorabilă a vremii a perturbat, în ultima săptămână, circulația feroviară în mai multe zone din România. Zeci de trenuri au fost anulate, în vreme ce altele au înregistrat întârzieri de sute de minute. Ce pot face călătorii în aceste condiții? Nu prea multe. În vreme ce UE a stabilit încă din 2007 norme care reglementează despăgubirea pasagerilor în situații precum cele amintite, pe rutele interne din România, acestea nu sunt încă aplicabile.

Persoanele care călătoresc în Europa cu trenul se bucură de o serie de drepturi în cazul în care cursele sunt anulate sau înregistrează întârzieri majore. În 2007, în cadrul UE au fost stabilite norme comune care fac obiectul Regulamentului (CE) nr.1371/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007, conform Vocea.biz.

Astfel, pentru serviciile internaționale transportatorul feroviar trebuie să ofere asistenţă în caz de întârzieri sau anulări de trenuri, pierderi ale trenurilor de legătură sau în caz de accidente, dar şi despăgubiri, potrivit Centrului European al Consumatorilor România (ECC România).

În situația anulării sau întârzierii trenului înainte de plecare sau în timpul călătoriei cu mai mult de 60 de minute, călătorul are trei opțiuni:

  • Rambursarea întregului cost al legitimaţiei de transport, în condiţiile de achiziţie a acesteia, pentru partea sau părţile de călătorie care nu au fost efectuate, în cazul în care călătoria devine inutilă în raport cu planul de călătorie stabilit iniţial, însoţită de asigurarea, după caz, a transportului de întoarcere la punctul iniţial de plecare în cel mai scurt timp;
  • Continuarea sau redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, cât mai repede posibil;
  • Continuarea sau redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală la o dată ulterioară, la alegerea călătorului

Citește articolul integral, AICI.

Sursă foto.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








TE-AR MAI PUTEA INTERESA