AcasăslolvaciaDESCOPERĂ MARAMUREȘUL - ”Visit Maramureş”, o aplicaţie inedită destinată turiştilor

DESCOPERĂ MARAMUREȘUL – ”Visit Maramureş”, o aplicaţie inedită destinată turiştilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Maramureşul este un teritoriu încărcat de poveşti, de obiceiuri care încă perpetuează şi de oameni calzi şi primitori, care oricând sunt bucuroşi de oaspeţi. Obiectivele turistice din Maramureş au devenit din ce în ce mai căutate şi au atras turişti din toate colţurile lumii. Având în vedere numărul crescut de turişti şi evoluţia tehnologiei moderne datorită căreia informaţii despre orice destinaţie de pe glob se află la doar un click distanţă prin intermediul internetului şi al aplicaţiilor de date mobile, digitalizarea turismului devine o necesitate pentru turişti. 

 

DESCOPERĂ MARAMUREȘUL Astfel, prin intermediul acestui concept a luat naştere „Visit Maramureş”, o aplicaţie versatilă şi prietenoasă cu utilizatorul, care vine în sprijinul turiştilor aflaţi în Maramureş şi are rol de promovare pentru cei care doresc să-l viziteze. Cu ajutorul acestei aplicaţii, turiştii vor putea descoperi Maramureşul în toată splendoarea lui fiind ghidaţi de informaţii actualizate şi optimizate pentru nevoile lor, a arătat Gabriel Zetea, preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş.

Visit Maramureş este o aplicaţie bilingvă (română şi engleză) care facilitează accesul unei palete mai largi de utlizatori, şi interactivă, prin indicarea poziţiei utilizatorului şi posibilitatea de a-l ghida pe acesta prin funcţia de rutare.

Acesta are posibilitatea de a suna direct din aplicatie şi de a trimite e-mail sau de a accesa o pagina web. Aplicaţia funţionează preponderant online, dar are posibilitatea de a funcţiona şi parţial offline prin cache-ul care este păstrat în telefon după o primă accesare.

”În momentul de faţă, aplicaţia ”Visit Maramureş” se află în faza de dezvoltare, urmând ca, în cel mai scurt timp, să fie completată cu informaţii din ce în ce mai diverse, datorită caracterului scalabil pe care aceasta îl deţine.

Aplicaţia are următoarea structură: obiective turistice, restaurante și baruri, cazare, cultură și timp liber, informații turistice, calendar evenimente, biserici de lemn, drumul verde, harta Maramureș. Fiecare dintre cele nouă module sunt cu funcționare online, dar și cu posibilitatea de a funcționa offline, prin păstrarea cache-ului după o primă accesare. Întreaga aplicație este gândită pentru a veni în sprijinul turiștilor aflați în tranzit prin Maramureș, precum și pentru cei care au aflat despre frumusețile acestui județ și își doresc să le descopere în viitorul apropiat”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

La modulul ”Obiective turistice” se regăsesc monumente, clădiri istorice, arheologie şi biserici. Informațiile furnizate de în secțiunea ”Restaurante şi baruri” fac referire la restaurante, baruri, cafenele şi fast food-uri care se regăsesc în judeţul Maramureş.

”Cazare” este un modul care cuprinde lista cu hoteluri, pensiuni, moteluri şi cabane, în timp ce la ”Cultură și Timp liber” se pot afla informaţii despre săli de spectacole, muzee, sport, cluburi, cinema-uri. La secțiunea ”Informaţii turistice”, turiștii pot afla detalii despre birourile de informare turistică şi agenţiile locale. În modulul ”Calendar evenimente” se va regăsi lista cu evenimentele organizate în judeţul Maramureş.

În ceea ce privește secțiunea ”Biserici de lemn”aceasta cuprinde lista cu bisericile de lemn din Maramureş, inclusiv Circuitul Bisericilor de lemn din Transilvania de Nord, proiect implementat de Consiliul Judeţean Maramureş, care a fost premiat cu Premiul de excelenţă în cadrul Galei Turismului din România 2016.

Acest proiect are un impact semnificativ în dezvoltarea turismului din judeţul Maramureş şi din România, fiind o secţiune specială ce vizează afişarea unuia sau mai multor trasee ce includ bisericile de lemn din Maramureş (cu localizarea pe hartă, media şi descriere). Acest modul permite localizarea utilizatorului pe hartă atunci când acesta se află în aria de interes.

”Drumul verde” este un modul exclusive online, care vizează afişarea unui traseu de 88 km unde nu este permis accesul maşinilor şi care leaga șapte sate tradiţionale.

De-a lungul traseului sunt afişate imagini şi informaţii despre obiective turistice precum: Rezervaţia Creasta Cocoşului, Pădurea Crăiasca, Lacul Morărenilor, Tăurile de la Hoteni, Turbăria Iezerul Mare, Cheile Tătarului, Mlaştinile Poiana Brazilor, etc. Secțiunea ”Harta Maramureş” prezintă harta judeţului Maramureş în format .jpeg, fiind incluse principalele obiective turistice. Aceasta poate servi ca o veritabilă unealtă de orientare în zonele unde nu este posibil accesul la transfer de date mobile. De asemenea, acest modul oferă posibilitatea, atunci când utilizatorul are acces la date mobile, de rutare către o adresă cu ajutorul motorului Google Maps.

Aplicaţia Visit Maramureş este disponibilă pe platforma Android putând fi decarcată de pe Google Play, iar în curând va fi disponibilă şi pentru platforma iOS, cu descărcare de pe App Store.

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Maramureş

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA