AcasăActualitate112DESCINDERE DE AMPLOARE – Rețea de proxeneți din 6 județe, destructurată de...

DESCINDERE DE AMPLOARE – Rețea de proxeneți din 6 județe, destructurată de DIICOT

spot_img

DISTRIBUIȚI

DESCINDERE DE AMPLOARE  Lovitură de proporții dată de procurorii DIICOT care au destructurat o rețea de proxeneți răspândită în șase județe. Traficanții de carne vie au obținut cinci milioane de euro de pe urma tinerelor pe care le-au forțat să se prostitueze în Marea Britanie, Germania, Franța sau în Spania. Peste 30 de suspecți au fost duși la audieri, la sediul DIICOT Pitești. Aceștia sunt bănuiți de trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani.

Mascații au descins, luni, în numai puțin de 71 de locuințe de pe raza județelor Argeş, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa şi a municipiului Bucureşti. Anchetatorii au destruturat patru grupuri infracționale, formate din 52 de suspecți. Faptele de care sunt bănuiți indivizii depășesc granițele țării. Acestea sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani atât în România, cât și în alte state europene, precum Marea Britanie, Belgia, Elveția, Germania, Cehia și Spania.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2009, membrii celor 4 grupuri infracţionale organizate au recrutat prin inducere in eroare /determinat mai multe tinere în vederea practicării prostituţiei în Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania (zona Ibiza), obţinând astfel sume importante de bani, ce au fost folosite la cumpărarea de bunuri pe numele membrilor grupurilor infracţionale organizate sau pe numele unor persoane din anturajul acestora”, se arată într-un comunicat DIICOT. Potrivit anchetatorilor, proxeneții ar fi obținut aproape cinci milioane de euro de pe urma tinerelor pe care le-au forțat să se prostitueze.

Concomitent cu perchezițiile din România, au avut loc 20 de percheziții domiciliare realizate de autoritățile din Marea Britanie, Belgia, Elvetia şi Cehia.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare  au fost ridicate sumele de 151.910 euro, 170.483 de lei, 30.100  de franci elvețieni, 720 de dolari americani, 3.800 de coroane suedeze precum şi 24 de laptop-uri, 92 de smartphone-uri,  9 tablete, 500 de grame aur, în bijuterii,  un grinder, un pistol cu aer comprimat și 4 cartușe de carabină deținute ilegal, 34  de ceasuri de lux , în valoare estimată de circa 210.000 euro”, susțin procurorii DIICOT, potrivit Libertatea.ro.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA