AcasăNews AlertDEPUTAT PMP NUȚU FONTA - „Astăzi s-a făcut dreptate pentru zeci de...

DEPUTAT PMP NUȚU FONTA – „Astăzi s-a făcut dreptate pentru zeci de mii de români”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Marţi, 18 octombrie, în plenul Camerei Deputaţilor a fost votat pe articole proiectul de lege privind conversia în lei, la cursul istoric, a creditelor în franci elveţieni. 

„Consider că astăzi s-a făcut dreptate pentru zeci de mii de români care au avut curajul şi încrederea să contracteze un credit în franci elveţieni. Am votat pentru aprobarea proiectului de lege privind conversia în lei, la cursul istoric, a creditelor în franci elvețieni”, a declarat Nuţu Fonta.

În ultima perioadă, deputatul afirmă că a primit numeroase semnale de la maramureşenii care sunt datori la bănci cu franci eleveţieni şi care s-au văzut în imposibilitatea de a-şi mai achita obligaţiile lunare.

„Am avut recent şi o întrebare adresată premierului Dacian Cioloş pe această temă. Nu puteam să rămân indiferent la sesizările primite de la maramureşenii care au ajuns la sapă de lemn după ce au contractat un credit în franci elveţieni”, mai spune Fonta.

În Camera Deputaţilor a fost adoptat un amendament potrivit căruia beneficiază de prezenta lege persoanele fizice care au calitatea de consumator și ale căror credite au valoare cumulată de maximum 250.000 de franci elvețieni la momentul semnării contractelor de credit și au eliminat pragul de îndatorare de 50% din venituri.

„În Comisia juridică și Comisia pentru buget ale Camerei Deputaților s-a decis că băncile sunt obligate să facă conversia în lei pentru creditele de maximum 250.000 de franci elvețieni la data contractării. Din păcate nu toți românii care au luat credite în franci elvețieni vor beneficia de această lege, ci doar cei care au rata de îndatorare de 50% din venitul net la data analizei solicitării de conversie. Este un prima pas spre normalitate”,  explică deputatul.

Amendamentul aprobat obligă băncile să facă o conversie în lei a soldurilor rămase din împrumuturile în lei ale persoanelor fizice. Aceasta se face la cursul de schimb al BNR de la data încheierii contractului și se va realiza prin act adițional agreat de cel care a contractat creditul.

Potrivit datelor BNR, la sfârşitul anului 2014, peste 87.000 de români aveau credite bancare în franci, iar un an mai târziu circa 62.000 încă au rate în această monedă. Doar 17.000 de datornici şi-au convertit creditele în lei, iar alţi 8.000 de clienţi au reuşit să-şi achite complet ratele sau au ajuns pe mâna recuperatorilor, din cauza restanţelor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA