AcasăNews AlertDEPUTAT NUȚU FONTA: „Dotări noi la Spitalul de Recuperare Borşa, încă un...

DEPUTAT NUȚU FONTA: „Dotări noi la Spitalul de Recuperare Borşa, încă un pas spre normalitate”

spot_img

DISTRIBUIȚI

DEPUTAT NUȚU FONTA În dimineaţa zilei de miercuri, 12 octombrie, la Spitalul de Recuperare Borşa a ajuns un Computer Tomograf, aparat care este o premieră pentru unitatea medicală. În luna august a sosit primul echipament medical din pachetul finanţat de Ministerul Sănătăţii, trusa de endoscopie cu videogastroscop, videocolonoscop și videoprocesor.

„Spitalul de Recuperare Borşa beneficiază de aproximativ 2.000.000 de lei pentru investiţii în aparatură şi lucrări de renovare, bani veniţi de la Ministerul Sănătăţii. Din aceştia s-au achiziţionat cele două dispozitive medicale şi se fac lucrări de înlocuire ale celor trei lifturi. Ascensoarele, atât de necesare pentru facilitarea accesului în spital a personalului medical, al bolnavilor dar şi al aparţinătorilor nu au fost niciodată înlocuite, din anul 1985 de la inaugurarea unităţii. Până la finele anului şi acestea vor fi schimbate pentru că se lucrează déjà la proiectul tehnic de execuţie ”, a precizat Nuţu Fonta.

DEPUTAT NUȚU FONTA Veştile bune legate de sănătatea borşenilor nu se termină aici. Învestiţiile în infrastructura medicală din oraş vor continua cu alte proiecte care sunt deja în pregătire.

„Este doar un  prim pas spre normalitate dar echipa medicală de la Spitalul de Recuperare va depune în cel mult două săptămâni la Ministerul Sănătăţii un nou proiect. Prin aceasta se vor aduce noi fonduri necesare la înlocuirea şi achiziţionarea de echipamente medicale de ultimă generaţie pentru că avem deja specialişti care să lucreze cu ele ”, a mai adăugat Fonta.

În acest fel borşenii cu probleme de sănătate vor putea să rezolve o mare parte dintre acestea la ei acasă fără a mai fi nevoiţi să facă drumuri de zeci sau sute de kilometri.

„Vreau să mulţumesc întregului colectiv de angajaţi ai Spitalului de Recuperare Borşa care prin eforturi susţinute, în ciuda lipsurilor cu care se confruntă întreg sistemul de sănătate din România, reuşesc să ţină în funcţiune o unitate medicală de o asemenea anvergură”, a concluzionat parlamentarul.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA